3.7 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăLifestyleNumirea lui Contra la conducerea tehnică a Guangzhou R&F a fost oficializată

Numirea lui Contra la conducerea tehnică a Guangzhou R&F a fost oficializată

Antrenorul român Cosmin Contra a semnat contractul cu gruparea chineză Guangzhou R&F. Fostul antrenor al Getafe va începe pregătirea noului său lot de săptămâna viitoare.

După ce site-ul oficial al clubului chinez anunța că românul va face parte de staful echipei începând din această iarnă, presa iberică scrie că mutarea a fost deja făcută. Săptămâna trecută, Cosmin Contra declara pentru România liberă că deși i-ar fi plăcut să rămână în Spania realitățile de la echipă (problemele financiare) l-au îndemnat să dea curs ofertei din Asia.

Contra îl va lua la Guangzhou și pe mijlocaşul Michel, elevul său de la Getafe, după ce a încheiat şi acesta un contract cu chinezii. 

Contra declara că inclusiv președintele clubului l-a sfătuit să meargă în China, deoarece oferta a fost una avantajoasă pentru ambele părți. Pentru transferul celor doi, Getafe va primi nu mai puțin de patru milioane de euro, bani care va ajuta clubul să scape de o parte din datorii.

Presa spaniolă anunță că înlocuitorul lui Contra la Getafe va fi Quique Sanchez Flores, 49 de ani, fost tehnician la Valencia, Benfica Lisabona sau Atletico Madrid.

Cosmin Contra a reușit să salveze Getafe de la retrogradare, cu toate că o preluase în luna martie, cu doar 11 etape înainte de sfârșitul sezonului trecut și cu șanse foarte mici de salvare. 

Guangzhou R&F, locul trei în clasamentul campionatului chinez, a rămas fără antrenor la 10 noiembrie, când Sven Goran Eriksson a plecat la Shanghai SIPG.

Cele mai citite

Darius Olaru, transfer surpriză! FCSB tentată să accepte oferta de 5 milioane de euro de la FC Dallas

Darius Olaru, unul dintre cei mai valoroși jucători din SuperLiga României, este aproape de transferul carierei. Mijlocașul de la FCSB, care a atras atenția...

E oficial! Juri Cisotti este noul mijlocaș al FCSB

FCSB a oficializat transferul italianului Juri Cisotti (31 de ani), fost căpitan al echipei Oțelul Galați. Juri Cisotti este noul jucător al echipei FCSB, după...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă