Inundațiile provocate de ploile abundente din ultimele ore au afectat și circulația trenurilor.
Astfel, CFR Infrastructură a anunțat, azi-dimineață, că traficul feroviar se desfășura doar pe un singur fir între stațiile Sinaia – Bușteni, Blaj – Valea Lungă și Călimănești – Cozia, din cauza inundațiilor și a aluviunilor depuse pe calea ferată.
Linii afectate de inundații și aluviuni:
-Sinaia – Bușteni (firul II) – terasamentul liniei de cale ferată a fost spălat de ape
-Blaj – Valea Lungă (firul I) – linia CF acoperită de aluviuni
-Călimănești – Cozia (firul I) – linia CF acoperită de aluviuni.
Echipele feroviare ale Regionalelor București, Brașov și Craiova sunt la fața locului, pentru a interveni după retragerea apelor, cu utilaje pentru completarea terasamentului cu piatră spartă între Sinaia și Bușteni și pentru curățarea liniilor de aluviunile depuse între Blaj și Valea Lungă, respectiv Călimănești – Cozia.
Până la finalizarea intervențiilor în aceste zone și restabilirea circulației în condiții normale de trafic, trenurile vor circula doar pe un singur fir.
Pe raza Regionalei CF Timișoara s-a intervenit permanent în cursul nopții pentru remedierea deranjamentelor înregistrate, din cauza rafalelor puternice de vânt, la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact, între stațiile Jena – Căvăran și Poarta – Iablanița. La această oră pe aceste două segmente feroviare se circulă în condiții normale.
close
volume_off
Pe raza Regionalei CF Constanța circulația trenurilor se desfășoară pe un singur fir între stațiile Dorobanțu – Basarabi, după ce un vagon din compunerea unui tren privat de marfă a deraiat la ieșire din stația Dorobanțu, iar pe relația Medgidia – Tulcea (linie simplă), traficul este oprit temporar la această oră, din cauza defectării unui tren de marfă, între stațiile Cataloi – Babadag. Circulația trenurilor între Medgidia – Tulcea va putea fi reluată după ce operatorul privat de marfă va retrage trenul din linie curentă.