La sfârşitul sǎptǎmânii trecute, Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a formulat o serie de propuneri menite, dacǎ vor fi aprobate la congresul din martie, sǎ reformeze partidul. Preşedintele Ponta şi-a declarat susținerea faţǎ de propuneri. În mod curios, nu am văzut mai deloc reacţii referitoare la conţinutul propunerilor – comentariile s-au referit aproape exclusiv la luptele din interiorul partidului.
Mie mi se pare cǎ ideile sunt suficient de originale încât meritǎ o discuţie mai atentǎ, din cel puţin douǎ perspective: ce efect ar putea avea asupra PSD şi ce s-ar întâmpla dacǎ ar deveni norme pentru toţi politicienii. (Nu se înţelege dacǎ autorul doreşte sǎ le promoveze ca norme interne, sau ca proiecte legislative, cu şanse de succes în contextul actualei majoritǎţi.)
Prima propunere ar fi ca preşedintele Consiliului Judeţean sǎ nu mai fie şi preşedinte al organizaţiei judeţene de partid. Aceastǎ mǎsurǎ ar diminua considerabil influenţa “baronilor locali”. Într-un partid cum e PSD, unde cam jumǎtate dintre preşedinţii de consilii judeţene au dosar penal, şi nu ştim câţi îşi aşteaptǎ rândul, adoptarea unei asemenea mǎsuri nu ar produce multe valuri. Ar însemna înlocuirea în funcţia politicǎ a câtorva preşedinţi de CJ cu oameni de încredere ai acestora, invers mai greu, cǎci noi alegeri ar fi o majorǎ sursǎ de risc. Poate, un bun prilej pentru cei vizaţi de anchete de a face fǎrǎ zgomot un pas înapoi. Oricum, mai puţinǎ putere în mâinile aleşilor locali, deci mai puţine mijloace de presiune asupra conducerii centrale a partidului.
Interesant este însǎ ce s-ar întâmpla dacǎ principiul separǎrii funcţiei politice de cea publicǎ ar fi aplicatǎ şi la alte niveluri. Deşi Dragnea a declarat cǎ nu a intenţionat o asemenea extensie (“prim-ministrul care e şef de partid dǎ mai multǎ greutate Guvernului şi mai multǎ stabilitate Guvernului”), Victor Ponta a declarat cǎ ar fi de acord sǎ se supunǎ disjuncţiei, adicǎ sǎ aleagǎ între funcţia de premier şi cea de preşedinte al partidului.
A doua propunere – limitarea numǎrului mandatelor de primar la douǎ – mi se pare de-a dreptul revoluţionarǎ. Existǎ în oraşe şi comune primari aflaţi la al şaselea mandat ales, câţiva dintre ei deţinând funcţia de pe vremea lui Ceauşescu. Aceştia controleazǎ, practic, tot ce mişcǎ în localitatea respectivǎ. Modificarea legislativǎ adoptatǎ în 2011 la iniţiativa unor parlamentari PDL şi PSD, în urma cǎreia alegerea primarilor se face într-un singur tur, i-a fǎcut aproape imuabili. Dacǎ ne referim strict la PSD, o serie de persoane influente la nivel local, dar şi incomode pentru conducerea centralǎ (Mazǎre, Vanghelie) ar fi eliminate din jocul politic.
O asemenea mǎsurǎ ar funcţiona doar dacǎ ar fi transformatǎ în lege. Altminteri, dacǎ s-ar adopta doar o prevedere statutarǎ, toţi cei aflaţi în situaţia respectivǎ s-ar declara, în ajunul alegerilor, independenţi sau – mai rǎu – ar trece la alte partide, ceea ce, evident, nu e în interesul PSD. Dar legiferarea acestei restricţii e deosebit de complicatǎ, pentru cǎ ea afecteazǎ dreptul fundamental de a fi ales, deci ar presupune o modificare prealabilǎ a Constituţiei. Chiar şi aşa, ar produce efecte doar peste douǎ rânduri de alegeri, deci prezumtiva reformǎ e extrem de îndepǎrtatǎ.
În sfârşit, a treia propunere ar fi ca preşedintele Consiliului Judeţean sǎ nu mai fie ordonator de credite, atribuţiile executive fiind preluate de un administrator public. Mǎrturisesc cǎ nu stǎpânesc subtilitǎţile implicaţiilor unei asemenea modificǎri, mai ales cǎ deja era neclarǎ relaţia dintre preşedintele CJ şi prefect. Mi se pare însǎ evident cǎ un preşedinte de consiliu cu atribuţii atât de reduse nu ar mai avea de ce sǎ fie ales direct – rolul strict politic mi se pare mai degrabǎ corespunzǎtor unui demnitar ales de cǎtre consilieri. Oricum, şi aceastǎ propunere poate funcţiona abia dupǎ ce devine lege.
Una peste alta, mi se pare cǎ cele trei propuneri sunt cu adevǎrat revoluţionare, doar cǎ nu prea au cum sǎ se transforme în practicǎ. Menirea lor mi se pare mai degrabǎ aceea de a transmite opiniei publice ideea cǎ actuala conducere a PSD (adicǎ Victor Ponta şi Liviu Dragnea) doreşte o reformare profundǎ a partidului, dar nu este lǎsatǎ sǎ treacǎ la fapte. Prin aceastǎ logicǎ, orice contestare a conducerii va putea fi catalogatǎ drept reacţie anti-reformǎ. În plus, s-a creat deja o temǎ de discuţie care o pune între paranteze pe cea care era pe buzele oricǎrui pesedeu (şi care ar fi fost normal sǎ fie subiectul central al viitorului congres): cine sunt responsabilii pentru eşecul din alegerile prezidenţiale?
Mircea Kivu este sociolog
