Jucătoarea americană Madison Keys, locul 30 WTA, a renunţat la colaborarea cu antrenorul Wim Fissette după câteva zile, fără a dezvălui motivele acestei decizii, informează tennis.com.
Fissette a pregătit-o de la începutul acestui an pe Simona Halep, locul 3 WTA, însă sportiva din Constanţa l-a preferat pentru viitorul sezon pe Victor Ioniţă.
Belgianul a fost angajat la începutul acestei săptămâni de americanca în vârstă de 19 ani pentru turneele din Europa şi urma să colaboreze în pregătirea sportivei cu fosta ocupantă a locului 1 WTA Lindsay Davenport.
Însă Keys s-a răzgândit şi l-a preferat în locul lui Fissette pe Jon Leach, soţul lui Lindsay Davenport. Leach şi Davenport vor lucra cu Keys la turneele importante, pentru cele de categorie inferioară urmând să fi angajat un al treilea tehnician.
Davenport şi Leach au patru copii şi, atunci când se va putea, întreaga familie va călători cu Madison Keys la turnee, a precizat sursa citată. În alte cazuri, unul dintre soţi va rămâne acasă, în Califiornia, cu copiii.