Iranul va relua negocierile în dosarul nuclear cu marile puteri în 17 decembrie, la Geneva, a anunţat joi viceministrul iranian de Externe Abbas Araghchi, relatează AFP, citat de Mediafax.
În lipsa ajungerii la un acord definitiv asupra programului nuclear controversat al Teheranului, la Viena, pe 24 noiembrie, Grupul "5+1" (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) şi Republica Islamică au prelungit acordul provizoriu încheiat în noiembrie 2013 şi au extins discuţiile până la 1 iulie 2015.
Negocierile cu Grupul 5+1 se vor relua la 17 decembrie, dar delegaţiile reprezentate la nivel de viceminiştri vor începe discuţiile bilaterale cu două zile mai devreme, a precizat Aragchi, citat de agenţia oficială Irna.
Marile puteri cer Iranulu să-şi reducă capacităţile nucleare, cu scopul de a-l împiedica să obţină bomba atomică. Teheranul revendică dreptul de a dezvolta un program nuclear civil şi solicită anularea sancţiunilor economice occidentale.
La sfârşitul lui noiembrie 2013, Iranul şi Grupul 5+1 au semnat un acord interimar care a îngheţat o parte din activităţile nucleare sensibile ale Teheranului în schimbul unei anulări parţiale a sancţiunilor occidentale. Acest acord trebuia să pregătească semnarea unui acord definitiv asupra programului nuclear al Teheranului, suspectat de occidentali, în pofida dezminţirilor sale, că asunde apecte militare.
Un an mai târziu, la finalul unei săptămâni de negocieri dificile la Viena, cele două părţi nu au reuşit să încheie un acord definitiv şi au decis să prelungească negocierile până la 1 iulie.