18.2 C
Bucureศ™ti
vineri, 6 septembrie 2024
AcasฤƒSportGuvernul refuzฤƒ sฤƒ emitฤƒ ordonanศ›ฤƒ de urgenศ›ฤƒ pentru reglementarea controlului judiciar

Guvernul refuzฤƒ sฤƒ emitฤƒ ordonanศ›ฤƒ de urgenศ›ฤƒ pentru reglementarea controlului judiciar

Guvernul va promova modificฤƒrile legate de controlul judiciar, dar printr-un proiect de lege, nu printr-o ordonanลฃฤƒ de urgenลฃฤƒ, a anunศ›at premierul Victor Ponta, care ศ™i-a motivat decizia spunând cฤƒ este o problemฤƒ a Parlamentului în ansamblu, nu doar a majoritฤƒลฃii. El susศ›ine cฤƒ existฤƒ destul timp pentru ca modificฤƒrile sฤƒ fie adoptate în actuala sesiune. Reamintim cฤƒ mฤƒsura controlului judiciar a fost declaratฤƒ neconstituศ›ionalฤƒ de CCR, pentru cฤƒ nu avea prevฤƒzutฤƒ durata, iar decizia judecฤƒtorilor de constituศ›ionalitate intrฤƒ în vigoare dupฤƒ publicarea în Monitorul Oficial. În acest moment, zeci de politicieni cercetaศ›i penal, printre care parlamentari, preศ™edinศ›i de CJ ศ™i primari, se aflฤƒ sub control judiciar ศ™i ar putea sฤƒ scape de aceastฤƒ mฤƒsurฤƒ preventivฤƒ la publicarea deciziei CCR.

„Nu cred cฤƒ este o problemฤƒ a majoritฤƒลฃii parlamentare, cred cฤƒ este o problemฤƒ a Parlamentului în ansamblu, pentru cฤƒ acel articol a fost adoptat de cฤƒtre Parlament. Curtea Constituลฃionalฤƒ a solicitat modificarea, am discutat cu ministrul Justiลฃiei ca mâine sฤƒ vinฤƒ în Guvern cu modificarea, dupฤƒ care Parlamentul are timpul necesar în aceastฤƒ sesiune sฤƒ o ลŸi adopte", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Premierul a precizat cฤƒ modificฤƒrile nu vor fi promovate de Guvern printr-o ordonanลฃฤƒ de urgenลฃฤƒ, ci printr-un proiect de lege, deoarece "este timp" ลŸi existฤƒ un acord politic din partea tuturor grupurilor parlamentare. „Este timp, Parlamentul lucreazฤƒ cel puลฃin pânฤƒ în data de 23”, a spus Ponta.

Însฤƒrcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, sosit marลฃi dimineaลฃa la Guvern, a discutat cu ministrul de resort, Robert Cazanciuc, despre problemele justiลฃiei, în principal despre recenta decizie a Curลฃii Constituลฃionale privind controlul judiciar, surse oficiale declarând cฤƒ ministrul a avut la el, în timpul discuลฃiei, proiectul unei ordonanลฃe de urgenลฃฤƒ care sฤƒ aducฤƒ modificฤƒri în domeniu înainte de publicarea deciziei CC.

La Guvern s-a aflat ลŸi premierul Victor Ponta, care a rฤƒmas însฤƒ într-o întâlnire cu experลฃii Fondului Monetar Internaลฃional ลŸi ai Comisiei Europene. "Discuลฃia dintre oficialul american ลŸi ministrul Justiลฃiei s-a concentrat asupra efectelor recentei decizii a Curลฃii Constituลฃionale privind controlul judiciar. Ministrul a avut la el textul ordonanลฃei de urgenลฃฤƒ prin care se va interveni în acest domeniu", au arฤƒtat sursele.

Discuลฃia dintre oficialul american ลŸi ministrul Justiลฃiei are loc în contextul în care Curtea Constituลฃionalฤƒ a stabilit, joi, cฤƒ articolele din noul Cod de procedurฤƒ penalฤƒ care reglementeazฤƒ modul de aplicare a controlului judiciar ลŸi a controlului judiciar pe cauลฃiune sunt neconstituศ›ionale, pentru cฤƒ restrâng libertatea individualฤƒ, libera circulaลฃie ลŸi viaลฃa intimฤƒ, iar Direcลฃia Naลฃionalฤƒ Anticorupลฃie a arฤƒtat cฤƒ sunt necesare modificฤƒri printr-o ordonanลฃฤƒ de urgenลฃฤƒ care sฤƒ intre în vigoare anterior publicฤƒrii deciziei Curลฃii Constituลฃionale în Monitorul Oficial.

Plenul Curลฃii Constituลฃionale a constatat cฤƒ, deลŸi noul Cod de procedurฤƒ penalฤƒ include printre mฤƒsurile preventive controlul judiciar ลŸi controlul judiciar pe cauลฃiune, nu prevede ลŸi durata pentru care pot fi dispuse aceste mฤƒsuri. "Caracterul excepลฃional al mฤƒsurilor preventive, care implicฤƒ restrângerea exerciลฃiului unor drepturi ลŸi libertฤƒลฃi fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reลฃinut cฤƒ normele de procedurฤƒ penalฤƒ care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune mฤƒsurile preventive ale controlului judiciar ลŸi ale controlului judiciar pe cauลฃiune pentru perioade nelimitate contravin exigenลฃelor articolului 53 din Constituลฃie", se aratฤƒ în decizia CC.

Judecฤƒtorii CC au stabilit, cu majoritate de voturi, cฤƒ sunt neconstituลฃionale dispoziลฃiile articolelor 211 – 217 din Codul de procedurฤƒ penalฤƒ, care reglementeazฤƒ mฤƒsurile preventive ale controlului judiciar ลŸi ale controlului judiciar pe cauลฃiune. Excepลฃia de neconstituลฃionalitate a fost ridicatฤƒ într-un dosar aflat pe rolul Judecฤƒtoriei Satu Mare.

Direcลฃia Naลฃionalฤƒ Anticorupลฃie propune ca mฤƒsura controlului judiciar sฤƒ fie dispusฤƒ pentru 60 de zile ลŸi prelungitฤƒ succesiv pentru aceeaลŸi perioadฤƒ, dar nu mai mult de doi ani, solicitând ministrului Justiลฃiei sฤƒ fie fฤƒcute aceste modificฤƒri legislative, dupฤƒ decizia Curลฃii Constituลฃionale.

Procurorul ศ™ef al Direcศ›iei Naศ›ionale Anticorupศ›ie, Codruศ›a Kovesi, a transmis o scrisoare ministrului Justiศ›iei, în care susศ›ine necesitatea unei intervenลฃii legislative urgente care sฤƒ modifice dispoziลฃiile din Codul de procedurฤƒ penalฤƒ referitoare la controlul judiciar ลŸi controlul judiciar pe cauลฃiune ลŸi sฤƒ reglementeze durata pentru care pot fi dispuse aceste mฤƒsuri, procedura ลŸi durata maximฤƒ pentru care pot fi prelungite

În opinia Direcลฃiei Naลฃionale Anticorupลฃie, controlul judiciar ar trebui sฤƒ fie dispus pentru o perioadฤƒ de 60 de zile ลŸi prelungit succesiv pentru aceeaลŸi perioadฤƒ, iar durata totalฤƒ a mฤƒsurii preventive sฤƒ nu depฤƒลŸeascฤƒ doi ani.

În scrisoarea transmisฤƒ ministrului Justiศ›iei, procurorul ศ™ef al Direcศ›iei Naศ›ionale Anticorupศ›ie noteazฤƒ cฤƒ adoptarea recentei decizii poate da naลŸtere unor vulnerabilitฤƒลฃi în cauzele penale aflate în curs ลŸi în care s-a dispus mฤƒsura preventivฤƒ a controlului judiciar. Astfel, existฤƒ riscul ca inculpaลฃi a cฤƒror libertate de miลŸcare a fost restrânsฤƒ de cฤƒtre judecฤƒtorul de drepturi ลŸi libertฤƒลฃi sฤƒ pฤƒrฤƒseascฤƒ teritoriul ลฃฤƒrii, îngreunând astfel desfฤƒลŸurarea procesului penal.

"Având în vedere cฤƒ pe rolul Direcลฃiei Naลฃionale Anticorupลฃie existฤƒ mai multe asemenea cauze care privesc persoane publice suspectate de sฤƒvârลŸirea unor infracลฃiuni grave ลŸi care beneficiazฤƒ de resurse materiale semnificative, materializarea acestui risc poate crea în rândul publicului impresia cฤƒ inacลฃiunea autoritฤƒลฃilor a facilitat acestor persoane sustragerea de la rฤƒspunderea penalฤƒ", se mai aratฤƒ în comunicatul citat.

Procurorul ลŸef al DNA apreciazฤƒ cฤƒ modificฤƒrile ar trebui adoptate printr-o ordonanลฃฤƒ de urgenลฃฤƒ care sฤƒ intre în vigoare anterior publicฤƒrii deciziei Curลฃii Constituลฃionale în Monitorul Oficial.

Cele mai citite

Medie peste media umanฤƒ – Academia Catavencu

Premierul Ciolacu a afirmat, recent, la Palatul Parlamentului, cฤƒ a susศ›inut examenul de Bacalaureat รฎn 1986 ศ™i cฤƒ a luat o medie โ€žsuficient...

Transporturile pe Dunฤƒre sunt รฎn pericol. Soluศ›iile pentru un trafic eficient de mฤƒrfuri

Debitul Dunฤƒrii continuฤƒ sฤƒ scadฤƒ pe fondul secetei ลŸi al lipsei de investiลฃii รฎn lucrฤƒri de dragaj.12 dintre porturile dunฤƒrene nu au รฎncฤƒ conexiuni...

S-a anunศ›at lista nominalizaศ›ilor la Balonul de Aur! Un jucฤƒtor important de Real a nu a fost inclus

Fฤƒrฤƒ Messi ศ™i Ronaldo pe lista nominalizaศ›ilor pentru prima datฤƒ dupฤƒ 21 de ani. France Football a dezvฤƒluit miercuri seara lista celor 30 de nominalizaศ›i...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ