11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialWashingtonul, precaut cu privire la pierderile umane provocate Statului Islamic

Washingtonul, precaut cu privire la pierderile umane provocate Statului Islamic

Administraţia de la Washington nu vrea să anunţe numărul pierderilor umane suferite de Statul Islamic de la începutul atacurilor aeriene în Irak şi în Siria preferând să păstreze discreţia asupr aacestui subiect, deşi unii oficialivorbesc despre 6.000 de morţi. Ambasadorul american în Irak, Stuart Jones, a anunţat acest număr într-un interviu difuzat joi de postul de televiziune Al-Arabiya, iar o sursă militară americană a confirmat că această estimare există, relatează AFP.

Însă secretarul american al Apărării Chuck Hagel a refuzat să o confirme, joi, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Pentagon. "Ştim că au fost ucişi mii de combatanţi SI şi ştim că au fost ucişi anumiţi lideri SI", s-a limitat Hagel să spună.

Pierderile în oameni nu sunt un mijloc bun de măsurare a eficienţei unei campanii militare, a subliniat secretarul Apărării, evocând războiul din Vietnam. "Am făcut un război în care existau, zilnic, multe estimări" despre combatanţii inamici ucişi, a declarat el. "Iar noi am pierdut acest război", a adăugat secretarul.

Hagel preferă, în schimb, să evidenţieze faptul că SI este de-acum în defensivă, că ar întâmpina probleme cu recrutarea, în memnţinerea căilor de aprovizionare şi cu liniile de comunicare, mai scrie Mediafax.

 

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă