Am scris săptămâna trecută despre creşterea interesului cetăenilor români din străinătate faţă de viaţa politică din ţară, manifestat prin explozia numărului celor care au dorit să voteze la recentele alegeri prezidenţiale. Dincolo de deficienţele de organizare, voite sau nu, care au fost constatate, trebuie spus că legislaţia electorală actuală conţine deficienţe majore legate de votul în străinătate.
În primul rând, există o categorie de cetăţeni – cei care au domiciliul în străinătate – care nu se regăsesc în listele permanente şi, prin urmare, numărul total al cetăţenilor cu drept de vot nu poate fi determinat cu precizie. Acest fapt va genera discuţii şi motive de contestare ori de câte ori va intra în discuţie cvorumul unui scrutin (de exemplu, în cazul referendumurilor).
Apoi, nu există o metodologie prin care să se estimeze necesarul secţiilor de votare ce trebuie organizate în străinătate. În lipsa unei asemenea metodologii, nu se va putea niciodată constata în ce măsură deficienţele de genul celor de luna trecută au fost produse din rea-voinţă, din neglijenţă sau erau inevitabile. Este unul dintre motivele pentru care acord puţine şanse de izbândă dosarului penal deschis recent în legătură cu împiedicarea exercitării dreptului de vot.
O posibilă soluţie ar constitui-o votul prin corespondenţă sau prin internet. Există mai multe proiecte de lege privind exercitarea prin corespondenţă a votului şi se pare că în Comisia pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale există dorinţa de a se discuta în regim de urgenţă cel depus la începutul anului de către un grup de deputaţi (atunci) PDL. Proiectul a fost respins în Senat şi a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor.
Din păcate, pe lângă o lungă serie de deficienţe tehnice, acest proiect (şi altele similare) ridică importante probleme de principiu. În primul rând, el introduce o discriminare între posibilităţile de exprimare a votului între cetăţenii români cu reşedinţa în ţară şi cei din străinătate, ceea ce l-ar face neconstituţional.
Mai grav decât aceasta mi se pare faptul că el nu asigură secretul votului. Cu alte cuvinte, nu văd cum s-ar putea garanta că nimeni nu a văzut conţinutul buletinului de vot înainte de închiderea plicului trimis prin poştă. Din păcate, România este ţara în care cumpărarea votului este încă o practică răspândită. Votul prin corespondenţă reprezintă cea mai sigură metodă cumpărare a votului: dai plicul cu documentele de vot şi primeşti banii. În ce priveşte votul electronic, el prezintă probleme suplimentare de implementare, cel puţin în viitorul apropiat.
Oricum, votul prin corespondenţă ar reprezenta doar un paliativ al problemei, căci în continuare nu vom şti câţi români cu drept de vot sunt în străinătate. O soluţie mai realistă este autoînregistrarea în Registrul Electoral. Această soluţie este formulată în proiectul de Cod Electoral transmis Parlamentului de către AEP în urmă cu mai bine de trei ani. Ar urma ca, pe baza unei cereri ce poate fi făcută oricând înaintea scrutinului, cetăţeanul român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate să fie înscris în Registrul Electoral cu adresele din străinătate. Implicit, cetăţenii respectivi sunt radiaţi de pe listele din ţară (dacă erau înscrişi). În acest fel se obţine ceea ce lipseşte în prezent – lista electorală permanentă a cetăţenilor români din străinătate.
E adevărat, aceste liste nu vor conţine decât acei cetăţeni care au cerut să fie înscrişi, ceea ce poate fi interpretat ca o restrângere a dreptului de vot. Dar exercitarea oricărui drept presupune un minim (rezonabil) efort. Faptul că odată (să spunem, la 5 ani) trebuie să mergi să depui o cerere la ambasada sau consulatul ţării tale poate fi încadrat în categoria eforturilor rezonabile.
Trebuie spus că, spre deosebire de votul prin corespondenţă, la care unele ţări ce l-au practicat au renunţat (de exemplu, Franţa), autoînregistrarea cetăţenilor care doresc să voteze în străinătate este practica folosită în mai toate statele occidentale.
Odată ce va exista un registru al cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care şi-au exprimat intenţia de a vota, se va putea şti exact câţi şi (mai ales) unde sunt votanţii din străinătate, iar alocarea secţiilor de votare se va putea face pe baza unei metodologii transparente.
Mircea Kivu este sociolog
