-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăCulturăTimiş: Festivalul de Muzică Veche revine cu atmosfera de acum trei secole,...

Timiş: Festivalul de Muzică Veche revine cu atmosfera de acum trei secole, în Biserica Lutherană

Directorul festivalului, Codrin Emandi, alături de Diana Emandi, violonişti în Orchestra Simfonică a Filarmonicii Banatul, au alcătuit şi în acest an un program pe măsura aşteptărilor pe care au ştiut să le stârnească în public prin ediţiile precedente.

Festivalul de Muzică Veche Timişoara începe marţi cu un Grand Tour – o prezentare generală a tradiţiei Barocului italian în cadrul unui singur concert susţinut de Concerto de’ Cavalieri, unul dintre cele mai captivante grupuri consacrate muzicii la instrumente de epocă. Seara de joi va aparţine ansamblului A Nocte Temporis, fondat în 2016 cu scopul de a prezenta o muzică documentată istoric, care să atingă emoţional un public larg, care va prezenta un program alcătuit din muzică de inspiraţie evanghelică, purtând titlul unei celebre cantate de J.S. Bach, „Ich habe genug”.

Pe 25 septembrie, Ensemble la Fenice va oferi, sub genericul „Natura Amorosa”, un concert ce evocă freamătul plin de viaţă al naturii, dar şi primăvara barocului timpuriu. Sâmbătă, 28 septembrie, va urma spectacolul „America, Musica, Diferencia”, o întâlnire cu identitatea subtilă a repertoriului occidental al muzicii latino-americane, mijlocită de formaţia The Rare Fruits Council. Pe 2 octombrie, Rachel Podger va face o demonstraţie a gloriei britanice de neegalat a viorii baroce, când se vor auzi şi acordurile de lăută şi teorbă, mânuite de muzicianul sicilian Daniele Caminiti. Miercuri, 9 octombrie, Il Conviro vor crea atmosfera turnirurilor muzicale din timpul lui J.S. Bach. Pe 12 octombrie, Octuor de la Chambre Philarmonique aduce un program Mozart- Beethoven, iar marţi, 15 octombrie, Ensemble Aurora face o incursiune în muzica italiană, plină de nobleţe şi rafinament, într-un program intitulat „Muzică din vremea lui Caravaggio şi Guido Reni”.

Duminică, 20 octombrie, ansamblul Grandelavoix încheie festivalul cu o incursiune în arta italiană a alegoriei sacre.

Cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului este organizată de Societatea Musica Antica şi Filarmonica Banatul, toate concertele începând la ora 19,00.

„Împreună cu soţia mea am descoperit lumea aceasta (a muzicii vechi – n.r.) în urmă cu vreo 15 ani, iar ca instrumentişti violonişti moderni la Filarmonica Banatul din Timişoara am fost tentaţi de tehnicile deosebite şi, până la urmă, am fost prinşi de acest virus. Muzica veche, muzica barocă în special, este câteodată diferită total de cea modernă, datorită faptului că în acea perioadă, anii 1600 şi după aceea, instrumentiştii căutau să imite vocea umană (…). Noi suntem printre puţinii muzicieni care cântă muzică veche în România şi facem acest lucru pentru a restaura felul de a cânta al acelor epoci şi cu instrumente setate ca atunci. Noi nu am avut nici Renaştere, nici Baroc, atunci erau turcii pe aici şi ne-au privat de acest lucru, iar noi tocmai acest lucru dorim să-l facem, să restaurăm acest lucru în muzică”, declara Codrin Emandi, la ediţia precedentă a festivalului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă