Gazda Cupei Mondiale din 2022, Qatarul vrea să dea lovitura şi în Formula 1 prin organizarea unui Mare Premiu. Autorităţile de la Doha au demarat discuţiile cu Bernie Ecclestone pentru găzduirea unei astfel de curse începând din 2017, potrivit The Independent.
Dacă proiectul se va materializa, acesta ar fi al treilea Mare Premiu de Formula 1 organizat în Orientul Mijlociu, după cele din Bahrainşi Emiratele Arabe Unite, asigurând totodată un contract record pentru "Marele Circ".
The Independent precizează că emiratul Qatar ar fi dispus să investească suma record de 78 milioane dolari (63 milioane euro) pe an, în următorii 10 ani, pentru organizarea unui Mare Premiu de Formula 1. Recordul este deţinut, în acest moment, de Abu Dhabi, care plăteşte annual 72, 5 milioane de dolari pentru organizarea unei etape a Campionatului Mondial de Formula 1.