Wuthichai Muangman, directorul grădinii zoologice din Chiang Mai, a declarat presei că îngrijitorii l-au găsit mort pe ursul Chuang Chuang, un exemplar mascul, luni, la ora locală 16:28, fără ca animalul să mai poată fi resuscitat.
Decesul ursului panda a devenit una dintre temele cele mai dezbătute pe Twitter în Thailanda, cu peste 50.000 de comentarii în care internauţii şi-au exprimat regretul, mai ales cei din localitatea Chiang Mai, unde ursul a devenit o vedetă şi o atracţie turistică.
Directorul Wuthichai a precizat că trupul neînsufleţit al ursului se află la clinica veterinară din Chiang Mai, unde va fi realizată o autopsie pentru a stabili cauzele decesului.
Între timp, angajatorii parcului zoo s-au îmbrăcat în doliu pentru a jeli moartea ursului, devenit celebru, alături de partenera sa din captivitate, după ce au apărut pe un canalul care transmitea nonstop în direct viaţa celor două animale.
Chuang Chuang, cunoscut ca Tewan (”înger”, în thailandeză), s-a născut la 6 august 2000 la centrul de cercetări şi creştere a urşilor panda gigant din oraşul Chengdu, din sud-vestul Chinei.
El a ajuns în Thailanda împreună cu femela Lin Hui, în octombrie 2003, în cadrul unui acord bilateral dintre Thailanda şi China în scopul promovării cercetărilor şi creşterii urmaşilor celor doi panda. Cuplul de panda a avut un pui în 2009, prin inseminare artificială – ursoaica Ling Ping -, care a fost trimisă în China patru ani mai târziu.
Speranţa medie de viaţă a unui urs panda gigant este de aproximativ 15-20 de ani în natură şi de până la 30 de ani în captivitate.