Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat mai multe măsuri de relaxare care urmează să fie aplicate de la 1 august privind organizarea de spectacole, evenimente sportive şi private, mitinguri, workshop-uri, precum şi a activităţii din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, informează Agerpres.
Potrivit Hotărârii CNSU nr. 50, adoptată luni seară, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu COVID-19.
CNSU a aprobat mai multe măsuri de relaxare de la 1 august
27 iulie 2021 Magazin Salajean

În acelaşi timp, activităţile culturale, artistice şi de divertisment vor putea fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi toţi participanţii sunt persoane vaccinate, testate sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
CNSU a mai decis ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii deschise sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară, în intervalul orar 5,00 – 02,00, notează sursa citată.