21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSportPetre Roman a rămas fără mandatul de deputat

Petre Roman a rămas fără mandatul de deputat

Camera Deputaţilor a luat act, luni, de încetarea mandatului de deputat al lui Petre Roman şi a aprobat vacantarea acestui loc de deputat. Deciziile au fost luate după o oră de discuţii contradictorii între preşedintele Camerei Valeriu Zgonea şi deputaţi ai PNL şi UDMR, scrie Mediafax.

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a cerut scoaterea acestui subiect de pe ordinea de zi pe motiv că există un certificat de grefă la Curtea de Apel prin care se arată că este în curs de soluţionare contestaţia lui Petre Roman la decizia ANI. „Dacă dorim cu adevărat să trăim într-un stat de drept, justiţia trebuie să se pronunţe prin acceptarea sau neacceptarea contestatţiei domnului deputat Petre Roman. Altfel, am încălca o hotărâre judecătorescă”, a spus Orban.

„Decizia în justiţie privind incompatibilitatea mea nu o avem pentru că nu există. Pe 16 ianuarie s-a înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti un certificat de grefă prin care contestaţia mea e pe rol la Curtea de Apel. Ce fel de absurditate trăim?”, a spus de la tribuna Parlamentului Petre Roman.

Atât liderul deputaţilor PNL, cât şi deputaţi ai UDMR au susţinut că ar trebui aşteptată decizia din justiţie şi au întrebat ce s-ar întâmpla dacă justiţia va accepta contestaţia lui Roman, după încetarea mandatului său. „Sistemul românesc privind justiţie scârţie! Cine va plăti dacă CEDO va hotărâ că statul a greşit? Iată câteva întrebări care se datorează legilor pe care noi le gândim aici”, a spus liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a susţinut însă că forul legislativ trebui să respecte legile şi regulamentul şi să ia act de încetarea mandatului deputatului Petre Roman după raportul ANI.

Deputaţii au votat, apoi, cu 200 de voturi „pentru”, 11 împotrivă şi 21 de abţineri, proiectul de hotărâre privind vacantarea locului de deputat din cirmuscripţia în care a candidat Petre Roman.

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Ciucă, Burduja și Ionuț Stroe au fost împreună pe stadion

Trei lideri de vârf al PNL, Nicolae Ciucă, Sebastian Burduja și Ionuț Stroe, au fost împreună la Stadionul „Arcul de Triumf” din București, în...

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...
Ultima oră
Pe aceeași temă