Femeile lideri politici își iau în sfârșit soarta în propriile mâini? Sunt ele capabile să ducă o campanie electorală și să guverneze cu tot atât control, scandal și bătaie de joc precum colegii lor bărbați? La prima vedere, am putea crede că am ajuns la acel punct de progres în care sexul unui lider nu mai este un subiect important.
În SUA, Hillary Clinton se pregătește să candideze din nou pentru președinție, iar Janet Yellen a devenit prima femeie președinte al Consiliului de Administrație al Rezervei Federale, două dintre pozițiile considerate cele mai puternice din lume.
Show-urile TV în care joacă actrițe ce portretizează lideri politici de top umplu ecranele Americii: “Doamna secretară”, în care jucăușa Tea Leoni este secretar de stat al SUA, sau “Veep”, cu Julia Louis Dreyfus în rolul unui vicepreședinte șarmant și comic. Dar subiectul central al acestor programe de televiziune nu îl constituie faptul că respectivele sunt femei. Personajul, și nu sexul acestuia, conduce acțiunea.
Femeile au ajuns, și în afara SUA, la cel mai mare nivel de putere pe care l-au deținut vreodată. În Germania, cancelarul Angela Merkel, cea care a câștigat trei alegeri generale, este respectată sau criticată pentru politicile sale de austeritate, nu pentru faptul că e femeie. Președintele Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, este atacată pentru modul defectuos în care conduce economia și pentru faptul că e preocupată de interesele bancare ale SUA în defavoarea creditorilor țării, în acțiunea de restructurare a datoriei țării, nu pentru că este femeie. În Israel, criticii l-au ata-cat pe ministrul de Justiție Tzipi Livni pentru că s-a orientat ușor spre stânga în privința suveranității Palestinei – așa cum l-ar ataca și pe un bărbat aflat într-o poziție similară. Iar postul de premier în toate țările scandinave, cu excepția Suediei, este deținut de femei.
Cel mai interesant caz dintre toate este cel al Braziliei, unde primul președinte femeie al țării, Dilma Rousseff, s-a întrecut în alegerile prezidențiale cu o altă femeie, Marina Silva. Popularitatea lui Rousseff a scăzut ca urmare a protestelor cu privire la cheltuielile făcute pentru Cupa Mondială de Fotbal, pe fondul unei încetiniri economice accentuate. În schimb, Marina Silva a obținut o largă susținere, inclusiv din partea creștinilor evanghelici – un bloc care nu a sprijinit până acum liderii femei niciunde în lume.
Dar am ajuns la nivelul la care votanții judecă politicienii, bărbați sau femei, strict după meritele lor? Desigur, multe dintre femeile aflate acum la putere sau care candidează pentru o funcție publică o fac datorită performanțelor lor de până acum. Ultimele trei decenii au creat un cadru care a permis ca femeile să ajungă lideri chiar și acolo unde aveau la dispoziție puține oportunități: președintele Coreii de Sud, Park Geun-hye, fostul prim-ministru ucrainean Iulia Timoșenko, sau președinții Ellen Johnson în Liberia și Joyce Banda în Malawi.
Trista ironie vine însă din faptul că femeile și-au găsit locul sub soarele politicii într-un moment când statele-națiuni pe care le conduc au posibilități extrem de limitate în a găsi soluții naționale pentru problemele lor. Cu o frecvență crescută, actori privați iau locul guvernelor, legislatorilor și șefilor de stat în stabilirea de politici prin acțiuni precum tratatele de comerț internaționale, ca Parteneriatul Trans-Pacific.
Unii sugerează chiar că femeile au ajuns în vârf tocmai pentru că bărbații nu vor să își asume responsabilitatea pentru eșecul iminent. Directorii executivi – cei atrași de analize inovatoare privind spațiul de muncă, precum cea a lui Sheryl Sandberg, “Lean in” ‒ știu că strategiile corporațiilor includ și varianta de a apela la ajutorul unei femei atunci când vasul se scufundă. Acest reflex ar putea explica prezența unei femei la conducerea General Motors în timpul recentei și dăunătoarei chemări în fabrică a autoturismelor defecte.
Similar, liderii afro-americani glumesc cu tristețe despre faptul că ei obțin conducerea unei primării abia când orașul este pe cale să dea faliment. Oamenilor albi puternici, se sugerează, nu le place să-și pună numele pe proiecte sau întreprinderi cu probleme și sunt adesea bucuroși să scoată în față o femeie – sau un non-alb ‒ când adevărata putere se retrage în spatele scenei sau se mută în altă parte.
Însă, deși statele-națiuni și politicienii lor sunt mai constrânși decât oricând până acum, succesele unor femei precum Merkel sau Rousseff sugerează că un lider puternic contează, chiar dacă situația e bună sau rea. Majoritatea oamenilor de afaceri se opun cu vehemență programului de austeritate pe care Merkel l-a impus în Uniunea Europeană. Iar decizia lui Rousseff de a folosi veniturile obținute de gigantul energetic brazilian Petrobras pentru a finanța programe sociale interne a provocat o cădere la jumătate a prețului acțiunilor companiei – îndepărtându-i pe investitorii în petrol.
Reprezintă liderii femei de astăzi un pas înainte în politică sau sunt doar marionete? Răspunsul este simplu: liderii conduc sau nu, indiferent dacă sunt bărbați sau femei.
Naomi Wolf este activist politic și critic social care a jucat un rol important în așa-numitul „al treilea val” al feminismului și ca avocat al „feminismului puternic”, care susține că femeile trebuie să se afirme politic pentru a-și atinge scopurile. Cartea ei cea mai recentă: „Vaginul: o nouă biografie”.
Copyright: Project Syndicate, 2014. www.project-syndicate.org
