19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialVaticanul: Halloween-ul este o sărbătoare diabolică

Vaticanul: Halloween-ul este o sărbătoare diabolică

Vaticanul doreşte ca Halloween-ul să nu mai fie sărbătorit şi cere înlocuirea acestuia cu un "Holyween", o noapte în care copiii să spună rugăciuni şi să se îmbrace precum sfinţii, relatează Mediafax.

Asociaţia Internaţională a Exorciştilor primeşte sute de telefoane în această perioadă, chiar şi câte patruzeci pe zi, de la părinţi îngrijoraţi.

"Mulţi spun că Halloween este numai un carnaval, dar, de fapt, nu e nimic inocent sau distractiv în această sărbătoare. Ea este anticamera a ceva mult mai periculos", a declarat Părintele Aldo Buonaluto de la Asociaţia Internaţională a Exorciştilor. "Sunt întotdeauna mai multe ritualuri satanice, sacrificii ale animalelor, profanări ale cimitirelor şi furturi de oase sfinte pe 31 octombrie. Participarea la Halloween este ca o iniţiere în activităţile oculte", a mai adăugat acesta.

Biserica Catolică a lansat deja iniţiativa "Holyween"-ului în Italia, pentru a contracara sărbătoarea "periculoasă" a Halloween-ului.

"În timp ce numeroase persoane se deghizează în zombie şi alte personaje monstruoase, noi punem la uşă sau la ferestre o lumânare sau o imagine care îi evocă pe sfinţi. Vor fi celebraţi sfinţii şi victoria Binelui asupra Răului", a mai afirmat Părintele Aldo Buonaluto.

Conferinţa celor 300 de exorcişti din toată lumea a avut loc în weekend, după ce a fost recunoscută oficial de Vatican în luna iunie a acestui an.

La conferinţă, Papa Francisc le-a transmis participanţilor că trebuie să îi trateze pe cei posedaţi cu "blândeţe".

În mesajul său către cei prezenţi la conferinţă, Papa Francisc a susţinut că cei care practică exorcizarea trebuie să lucreze "cu dragoste şi bunătate din partea bisericii faţă de cei care suferă din cauza celui rău".

Cele mai citite

Rata inflației scade din nou, în timp ce prețurile continuă să crească

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...

Contraoferta lui Xi Jinping la Europa cu două viteze

Liderul chinez Xi Jinping a vizitat recent trei state europene: Serbia (care nu e membră a UE), Franța și Ungaria. Peste tot i s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă