Parlamentul de la Budapesta a aprobat secretizarea, pentru următorii 30 de ani, a unor date din acordul nuclear încheiat între Ungaria şi Rusia.
Potrivit agenţiei Mediafax, acordul se referă la modernizarea şi extinderea centralei nucleare de la Paks.
Prin votul de marţi al Parlamentului de la Budapesta, perioada de secretizare a fost prelungită de la 15 la 30 de ani.
130 de deputaţi au votat în favoarea moţiunii care prelungeşte perioada de secretizare, iar 62 au votat împotrivă.
Pentru a-şi moderniza singura centrală nucleară, Ungaria va lua un împrumut de zece miliarde de euro de la Rusia. Modernizarea va fi realizată de compania rusă de stat Rosatom.
Prevederile clasificate ale înţelegerii Ungaria – Rusia includ date tehnice şi comerciale atât din acordul propriu-zis, cât şi din documentaţia folosită la pregătirea acordului.
Partidul de guvernământ Fidesz a afirmat că modernizarea şi extinderea centralei de la Paks va asigura securitatea energetică a Ungariei, va determina o scădere a preţurilor la electricitate şi va spori competitivitatea Ungariei. În plus, extinderea protecţiei anumitor date din contract serveşte interesele Ungariei şi respectă legea privind libertatea de informare, a precizat partidul Fidesz, din care face parte premierul Viktor Orban.
În schimb, opoziţia de la Budapesta consideră că următorul Guvern va trebui să desecretizeze datele. Un lider al opoziţiei, Laszlo Varju, a atras atentia că este neclar dacă 30 de ani de secretizare încep în momentul lansării proiectului sau abia după finalizarea lucrărilor. În acest ultim caz, perioada de secretizare ar putea ajunge la "60 până la 100 de ani".
La rândul lui, Partidul Dialog pentru Ungaria consideră că, prin secretizarea de 30 de ani, Guvernul "vrea să legalizeze un jaf gigantic şi să amâne posibilitatea de a fi prins". Copreşedintele Partidului, Timea Szabo, a declarat că premierul şi grupul Fidesz "nu vor putea evita să ajungă la închisoare".
Gabor Fodor, din cadrul Partidului Liberal, a declarat că secretizarea datelor este inacceptabilă şi că proiectul de extindere a centralei este inutil. În opinia lui, secretizarea datelor arată că n-ar fi ceva în regulă cu proiectul de investiţii.