Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a iniţiat o serie de teste privind capacitatea de reacţie a 20 de ţări, inclusiv a României, în cazul producerii unor valuri tsunami, informează Mediafax.
Testele privind capacitatea de reacţie la tsunami vor dura trei ani şi vor fi efectuate de specialişti UNESCO în ţări riverane Oceanului Atlantic, Mării Negre şi Mării Mediterane, conform Daily Telegraph.
În următorii trei ani vor fi teste în România, Croaţia, Cipru, Egipt, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Liban, Malta, Monaco, Maroc, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, Turcia şi Marea Britanie, iar alte 19 ţări vor fi examinate în viitor.
Valurile tsunami sunt generate de cutremure, de masive alunecări de teren subacvatice (cauzate tot de mişcări telurice) sau de căderea unor meteoriţi.
Potrivit specialiştilor, o zonă de subducţie este în curs de formare în Oceanul Atlantic, în largul Portugaliei, existând riscuri de tsunami. Portugalia a fost afectată de două cutremure majore în istoria recentă – în anii 1755 şi 1969. Seismul din 1755 a generat un tsunami masiv care, potrivit istoricilor, a provocat moartea a circa 100.000 de oameni în Lisabona.
În anul 1908, între 60.000 şi 120.000 de oameni au murit în sudul Italiei după un tsunami provocat de un cutremur de 7,1 grade.
În 1901, un cutremur de 7,2 grade produs în Marea Neagră a generat un tsunami de peste 5 metri care a devastat zone de coastă din România şi Bulgaria.