4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialINHGA: Debitul Dunării scade la 2.400 metri cubi/secundă în următoarele zile

INHGA: Debitul Dunării scade la 2.400 metri cubi/secundă în următoarele zile

„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele trei zile până la valoarea de 2.400 mc/s, apoi staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general în scădere, exceptând primele două zile ale intervalului când vor fi în uşoară creştere pe sectorul Cernavodă – Tulcea”, anunţă hidrologii.

Conform elementelor statistice de medie şi lungă durată analizată de INHGA, în luna septembrie, debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş) va fi situat sub media multianuală. Astfel, debitul maxim pentru prima lună de toamnă este estimat la 3.000 metri cubi/secundă (mc/s), faţă de valoarea medie multianuală de 3.800 mc/s, iar cel minim de 2.300 mc/s.

În ceea ce priveşte prognoza pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare în perioada 22 – 28 septembrie 2019. Hidrologii avertizează că în prima parte a intervalului sunt posibile creşteri uşoare de niveluri şi debite pe unele râuri mici, mai ales pe cele din zonele de munte din nordul ţării, din cauza precipitaţiilor prognozate.

Pe toată durata lunii septembrie 2019, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Argeş şi Ialomiţa şi mai mici (sub 50%) pe Siret şi pe majoritatea afluenţilor săi (exceptând Buzăul, Trotuşul şi Bistriţa), pe râurile din bazinul Prutului şi pe râurile din Dobrogea, cu cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) pe Râmnicu Sărat, Bârlad şi pe afluenţii Prutului.

Cele mai citite

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă