3.1 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialRadu Mazăre renunţă la organizarea Revelionului în stradă

Radu Mazăre renunţă la organizarea Revelionului în stradă

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, luni, că renunţă la organizarea Revelionului în stradă, deoarece artiştii i-au cerut sume “fabuloase” pentru concerte şi că nu vrea să-şi “bată joc de bani”, informează Mediafax.

“Artiştii ne cer nişte sume fabuloase, ne cer 50.000 de euro pentru un spectacol, având în vedere că trebuie să facem în patru locuri…Păi, Bănică, Loredana, Brenciu. Nu pot şi nu cred că e normal să dăm jumătate de milion de euro ca să organizăm un Carnavalion pentru trei ore, chiar mi se pare că ne batem joc de bani”, a declarat primarul Constanței.

Radu Mazăre anunţase, în vară, că, pentru prima dată, în acest an Primăria va organiza Revelionul în stradă, în patru intersecţii din oraş.

”Carnavalionul va fi organizat în intersecţii. O să blocăm patru intersecţii şi o să dăm rute alternative. (…) Nu ştiu cât va costa şi nici în ce va consta, dar o să vă spun la momentul respectiv. În orice caz, mare parte din populaţie o să fie pe stradă împreună cu mine”, susţinea Radu Mazăre în urmă cu două luni.

Cele mai citite

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă