15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep:” Voi avea emoţii, dar nu am nimic de pierdut”

Simona Halep:” Voi avea emoţii, dar nu am nimic de pierdut”

Simona Halep a recunosc că va avea emoţii în grupa Roşie, una incendiară, de la Turneul Campioanelor, unde este calificată îm premieră. Halep a spus că nu are nimic e pierdut în acest turneu.

"Anul trecut, atunci când am jucat la Sofia, le-am spus părinţilor mei că visul meu este să joc la turneul cel mare, la Turneul Campioanelor. Am făcut totul pentru a mă califica. Îmi doream să joc cu cele mai bune jucătoare din lume. Şi pentru mine este ceva foarte special faptul că m-am calificat. Voi avea emoţii, pentru că este cel mai mare turneu, dar nu am nimic de pierdut. Trebuie doar să fac tot ce îmi stă în puteri. Va fi special pentru mine şi cu siguranţă mă voi bucura de participare", a spus Halep, potrivit WTA.

Wtatennis.com notează că, după "opt luni fenomenale", în care a câştigat turneele de la Doha şi Bucureşti, a ajuns în finala unui turneu de Grand Slam la Roland Garros şi a urcat pe locul 2 WTA, Halep a înregistrat o scădere,"nereuşind să treacă de sferturile de finală la ultimele cinci turnee". "Dar ea are rezultate bune în acest an împotriva celorlalte şapte jucătoare din top 8 şi speră să revină în formă maximă", adaugă site-ul WTA.

"Sper să îmi recapăt încrederea sută la sută. Am motive să fiu încrezătoare deoarece am jucat foarte bine în acest an – am ajuns în finală la Roland Garros şi am înregistrat şi alte rezultate importante. Dar trebuie să muncesc în continuare în fiecare zi şi să cred că pot juca la un nivel foarte bun", a adăugat Simona Halep.

Simona Halep, de luni locul 4 WTA, va juca în grupa roşie la Turneul Campioanelor, alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovici, conform tragerii la sorţi de azi, de la Singapore.

Americanca Serena Williams este locul 1 WTA, canadianca Eugenie Bouchard este locul 7 WTA, iar jucătoarea sârbă Ana Ivanovici este pe locul 8 WTA.

Din grupa albă vor face parte rusoaica Maria Şarapova, locul 2 WTA, sportiva cehă Petra Kvitova, de luni locul 3 WTA, poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA şi daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA.

În faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmând a se califica în semifinale, fază în care se vor întâlni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingăoarele din semifinale îşi vor disputa trofeul, potrivit Mediafax.

Jucătoarele vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnând un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă câştigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obţinut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Câştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putând acumula 1.500 de puncte.

Cele mai citite

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Rusia – Ucraina, ziua 785. Leo Docherty, ministrul britanic al Apărării: Trebuie să privim războiul din Ucraina în termeni de ani, nu de luni

Ministrul Apărării al Marii Britanii, Leo Docherty, avertizează că actualul război dintre Rusia și Ucraina trebuie privit "în termeni de ani, nu de luni". Oficialul...

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă