Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat că momentan nu este cazul suspendării din funcție a directorului Romsilva, Adam Crăciunescu, chiar dacă acesta este implicat în scandalul retrocedărilor ilegale și este urmărit penal în acest caz.
"Nu am avut o semnalare oficială în sensul acesta. Ştiu că sunt cercetări şi eu încurajez să se facă cercetări. Să-şi facă datoria instituţiile statului şi paşii care trebuie urmaţi îi vom urma", a spus Doina Pană, potrivit Mediafax.
Pană a precizat că trebuie să funcţioneze şi prezumţia de nevinovăţie în acest caz.
"Consideraţi că oricine vine cu suspiciuni care planează, nu au fost dovedite, nu au fost demonstrate, asta înseamnă că automat suspendăm totul în jur?", a mai afirmat ministrul.
Ea a menționat că dacă anumite demersuri din partea anchetatorilor vor presupune adoptarea unor măsuri, atunci vor fi luate măsurile necesare.
Doina Pană a salutat faptul că instituţiile statului "îşi fac treaba", cu atât mai mult cu cât e vorba de domeniul retrocedărilor ilegale, care e ”zona ei de bătălie”.
Miercuri, la DNA Brașov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri forestiere, au fost audiați senatorul Ilie Sârbu, deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, prințul Paul și prințesa Lia, precum și judecătorii Ordog Lorand Andraş și Gabriel Uţă de la Tribunalul Covasna și judecătoarea Roxana Adam de la Tribunalul Braşov.
Ioan Adam se numără printre cei 37 de deputaţi PSD, care alături de un deputat PC, au depus mai multe amendamente la Codul Silvic ce permit defrişări în pădurile private, dacă proprietarul vrea să construiască unităţi turistice în zona respectivă.
DNA a anunțat într-un comunicat transmis, miercuri seară, că Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam şi Adam Crăciunescu sunt urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor.
Ilie Sârbu este cercetat pentru folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat, precizează DNA.
În cazul lui Viorel Hrebenciuc, urmărirea penală vizează infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat şi trei infracțiuni de cumpărare de influență, iar Adam Crăciunescu, pentru abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor de la DNA Braşov care instrumentează dosarul, prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.
Anchetatorii susţin că la 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, mai scrie Mediafax.
"Decizia judecătorească ar fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)", mai arăta DNA.
Conform unor documente din dosar, cele peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare.
Procurorii au făcut, miercuri dimineață, 25 de percheziţii în judeţele Brașov, Bacău, Covasna, precum și în București. Anchetatorii au descins la tribunalele Braşov şi Covasna, la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind cea din localitatea Căiuți din județul Bacău, și la biroul de avocatură din Brașov al deputatului Ioan Adam.