2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu va vorbi despre fratele său și Bercea după terminarea mandatului. Anunță...

Băsescu va vorbi despre fratele său și Bercea după terminarea mandatului. Anunță că ar fi o ”făcătură milițienească”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat va vorbi despre cazul în care este implicat fratele său şi despre "cazul Bercea –Abraham", după terminarea mandatului pe care îl are. Băsescu a adăugat, luni, la Realitatea TV că acest caz ar fi ”o făcătură din asta miliţienească".

"Nu am înţeles, din rechizitoriu, ziua când s-au dat banii, tranşa a doua, când s-au dat banii înapoi. Şi nu am înţeles dacă banii de care vorbea îi dădea înapoi sau îi lua", a spus Băsescu, citat de Mediafax.

El a precizat că nu a vorbit cu fratele său şi a ţinut să menţioneze că nu va mai discuta până când termină mandatul.

"Voi spune şi eu foarte multe despre acest caz. Începând din 22 decembrie. Bercea, Abraham, e un caz, nu vi s-a părut niciodată că e aşa, ca o făcătură din asta miliţienească? Dacă mie îmi spuneţi ziua în care s-au dat banii de către Bercea, că am înţeles că sunt două tranşe, ziua când s-au dat banii înapoi şi ziua în care s-a participat la privatizarea Aversa…. Sunt multe", a mai comentat Băsescu.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde ispăşeşte o pedeapsă de opt ani şi nouă luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014.

Fiul său, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.

Soția lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin și Grinică Ion Anghel, precum și fiica, Izaura, și ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție din Constanța, la sfârșitul lunii iunie, fiind acuzați de șantajarea lui Mircea Băsescu.

Florin Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă de omor.

În schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, spun anchetatorii.

Cele mai citite

Revoltă la Manchester United. Decizia lui Sir Jim Ratcliffe de a tăia fondurile asociației de caritate provoacă indignare

Sir Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului Manchester United, a anulat o donație anuală de 40.000 de lire sterline către asociația de caritate a foștilor...

Revoltă la Manchester United. Decizia lui Sir Jim Ratcliffe de a tăia fondurile asociației de caritate provoacă indignare

Sir Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului Manchester United, a anulat o donație anuală de 40.000 de lire sterline către asociația de caritate a foștilor...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă