Senatul are pe ordinea de zi un proiect care le-ar permite aleșilor locali să facă parte din CA sau AGA fără a mai fi declarați incompatibili.
Proiectul a fost la un pas de votul final, fiind inclus pe ordinea de zi a Senatului, miercuri, în aceeași zi cu cererile de arestare pentru Dan Șova și Darius Vâlcov. Planul inițial al PSD era să aprobe și acest proiect, după votul în cazul celor doi senatori, dar discuția a fost, în cele din urmă, amânată pentru săptămâna viitoare. Motivul: legea are caracter organic și pentru aprobarea acesteia ar fi fost necesar votul majorității membrilor Senatului și nu al majorității celor prezenți. Or, după cum demonstrase chiar votul în cazul Șova, la momentul respectiv erau greu de obținut cele 85 de voturi necesare, fără de care legea nu ar fi fost aprobată.
Senatul este for decizional în acest caz, proiectul fiind aprobat, anterior, tacit de Camera Deputaților. Proiectul este inițiat de mai mulți senatori PSD, printre care și Gabriela Vrânceanu Firea și este ecoul presiunilor făcute de aleșii locali social-democrați asupra conducerii centrale. Proiectul schimbă cadrul legal în ceea ce privește incompatibilității aleșilor locali. „Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, precum şi preşedintii Consiliilor Judeţene sunt reprezentanţii de drept ai unităţilor administrativ-teritoriale în adunarea generală a asociaţiilor respective”, prevede proiectul de lege. Acest articol, dacă ar fi aprobat și de Senat ar anula prevederile legislației în vigoare (legea 161/2003 dar și legea ANI), care le interzice aleșilor locali să facă parte din CA și AGA ale asociațiilor de interes local, sancțiunea fiind pierderea mandatului.
Efectele proiectului
Această prevedere a generat numeroase procese, în urma verificărilor Agenției Naționale de Integritate (ANI), în care au fost acuzați sute de aleși locali. Printre numele grele care s-au judecat cu ANI pe astfel de spețe se numără Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre, Mircea Moloț sau Constantin Boșcodeală. De altfel, pentru a se asigura că anulează posibilitățile de acțiune ale ANI, inițiatorii proiectului au prevăzut expres că „orice alte dispoziţii contrare în materie se abrogă”.
Potrivit proiectului, primarii şi preşedintii Consiliilor Judeţene îşi pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei prin dispoziţie. Mai mult, aleșii locali vor putea face parte și din consiliile de administrație, pe baza prevederii din lege că un consiliu este format din cel puțin membri AGA, din care primarii și șefii de județe au primit deja dreptul să facă parte. Proiectul de lege a fost justificat de către inițiatori prin faptul că regimul incompatibilităților reprezintă „o problemă deosebit de gravă cu care se confruntă aleşii locali”. „Concret, reprezentarea unităţilor admnistrativ-teritoriale în adunarea generală a asociaţiei şi în Colegiul director de către primari, respectiv preşedinţii Consiliilor judeţene, a fost apreciată de către organismele de specialitate ca fiind nelegală. În fapt şi în drept, este vorba despre o interpretare de către organismele de specialitate ca fiind subiectivă, care însă, îşi găseşte sorgintea într-o serie de prevederi legale contradictorii pe care le regăsim în Legea admnistraţiei publice locale, coroborate cu cele ale Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice“, se arată în expunerea de motive. În Parlament există și un alt proiect cu același conținut, inițiat de un grup de deputați PSD, printre care Florin Iordache.