Dosarul “Microsoft – EADS – Informatizarea instituțiilor statului" , cu mita de circa 60 de milioane de euro, nu ar fi apărut dacă FBI nu ar fi sesizat autoritățile române în urmă cu aproape un an și jumătate, spun surse judiciare, confirmate de fostul șef SIE, Teodor Meleșcanu. DNA a început ancheta în luna mai 2013.
Ce a făcut DNA din mai 2013? Politicienii puterii, care sunt cel mai afectați deoarece numai până acum au șapte miniștrii suspectați de infracțiuni grave ca spălare de bani, luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, susțin că e dosar politic deoarece scandalul a izbucnit chiar înainte de campania prezidențială, în condițiile în care, spun ei, infracțiunile datează încă din 2001.
Cei care fac astfel de declaraţii știu foarte bine că un dosar se face pe probe, că dacă nu există indicii de probă, nu pot fi chemați la audieri. De asemenea, că, fiind vorba de miniștri, există și bariera imunității ministeriale și că fără probe nu se poate cere ridicarea acestei imunități și nu se putea solicita instituțiilor îndrituite să ceară începerea urmăririi penale a foștilor miniștri implicați.
Citește și: Care sunt părțile lipsă din dosarul Microsoft
Comisii rogatorii peste Ocean și în Europa
Procurorul anticorupție Mihaela Iorga Moraru, care instrumentează dosarul, a fost foarte ocupată în toată această perioadă, chiar dacă a fost sesizată din mai 2013 și a primit și capete de probe de la FBI și de la alte instituții de control financiar din SUA. Aceste probe, însă, nu erau valabile pentru un proces în România. Procurorul trebuia să le obțină oficial, pe calea comisiilor rogatorii internaționale.
Procurorul a avut de verificat mai multe circuite financiare la circa 40 de firme, a avut de audiat peste 80 de persoane din România și din alte țări, a făcut comisii rogatorii internaționale pentru a obține oficial documentele (ce reprezintă probațiunea principală) și pentru a putea audia oficial persoanele străine implicate; a avut de obținut documente de la bănci și despre firmele off-shore implicate. Mita de peste 60 de milioane de euro s-a dat în străinătate; negocierile principale ale mitei – tot în străinătate. Procurorul trebuia să refacă tot acest traseu, trebuia să creioneze cu probe caracatița. Toate aceste proceduri durează foarte mult timp și înseamnă muncă enormă.
Citește si: Dosarul Microsoft. Ponta: DNA nu m-a acuzat de nimic
Abia după ce a obținut oficial probele de la bănci, de la firme din țară și străinătate ( inclusiv de la firmele off-shore) și a făcut audierile făptuitorilor, suspecților din țară și străinătate și a coroborat aceste date, a reușit să refacă toate circuitele banilor impuse de înțelegerile subterane ale făptuitorilor și acoperite apoi cu hotărâri de guvern și ordonanțe de urgență suspectate a fi fost emise prin trafic de influență și luare de mită.
Procurorul anticorupție nu a stat degeaba. Prin comparație, parlamentarii, care critică DNA pentru că nu a făcut mai repede ancheta, nu sunt capabili să se adune pentru a studia cele 13 volume trimise de DNA și pentru a cere urmărirea penală a doar trei foști miniștri (din cei nouă suspectați) și anume anchetarea Ecaterinei Andronescu, senator PSD, fost ministru al Educației, Șerban Petru Mihăelescu, senator UNPR, ambii suspectați de trafic de influență, spălare de bani și abuz în serviciu și luare de mită, precum și anchetarea deputatului PMP Valerian Vreme, suspectat de abuz în serviciu.
Din moment ce doar la secțiunea informatizării învățământului ( mita de 20 de milioane de dolari la un program -cadru de informatizare de 200 de milioane de dolari) DNA întâmpină atâtea greutăți pentru a se începe urmărirea penală, ce va fi când se va cere ridicarea imunităților pentru programele de informatizare a instituțiilor statului și pentru contractul EADS ( contract de circa un miliard de dolari) de securizare a frontierelor, unde e posibil să existe complicități la Ministerul de Interne, unde nu este exclusă implicarea unor generali puternici, intre care ar figura și temutul Toma Zaharia ( poreclit "Heroină") . De asemenea, în contractul EADS nu este exclusă nici existența unor complicități din serviciile secrete ale anului 2004-2005.
Scandalul "Microsoft România" se va termina fie cu o igienizare totală a sistemului politic profund corupt, fie prin înfrângerea statului de drept abia încropit.
Citește si: EXCLUSIV. Adrian Năstase a aprobat memorandumul privind parteneriatul cu Microsoft. "Repartizarea" milioanelor de dolari. Rolul lui DAN NICA. Paravanele prin care s-a scos mita din țară
Nouă miniștri ( numărul se va mări-surse), peste 80 de făptuitori ( înalți funcționari și interlopi, la grămadă), martori sub acoperire – filmul horror al corupției din România
Pe lângă aceste proceduri, DNA a mai cerut Parlamentului European ridicarea imunității europarlamentarului Dan Nica, fost ministru PSD al Comunicațiilor, acuzat de luare de mită, spălare de bani, traffic de influență, abuz în serviciu, iar președintelui țării – ridicarea imunității ministeriale pentru Adriana Țicău (fost ministru PSD al Comunicațiilor), Alexandru Athanasiu (fost ministru PSD al Educației), Mihai Tănăsescu (fost ministru PSD al Finanțelor), Sandu Gabriel (fost ministru PDL al Comunicațiilor) – toți acuzați de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu – precum și ridicarea imunității pentru Daniel Funeriu, suspectat de abuz în serviciu. Cel mai probabil, președintele Traian Băsescu va fi primul care va cere urmărirea penală, deși are de analizat situațiile juridice pentru cele mai multe persoane suspectate.
Citește si: Dosarul Microsoft. Ponta susține că știa doar de ilegalitățile lui Funeriu și Vreme
În scandal, după cum am mai amintit, apar hotărâri de guvern și ordonanțe emise sub toți premierii, respectiv Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, iar ultimele plăți au fost făcute în mandatul actualului premier Victor Viorel Ponta.
Citește si: VIDEO. Blaga: ACL va vota PENTRU încuviinţarea începerii urmăririi penale în dosarul Microsoft
Ultimul premier apare și în declarațiile martorilor acoperiți care susțin că Ponta ar fi făcut trafic de influență în favoarea unei firme contra dotarea cu calculatoare a Tineretului Social Democrat, unde, la acea vreme, era președinte. Ponta ar fi făcut trafic de influență ( între 2001-2003) pe lângă premierul Adrian Năstase la solicitarea suspectului Claudiu Florică (ginerele unui lider de sindicat din învățământ). DNA a anunțat că pentru PONTA nu s-a cerut (deocamdată) urmărirea penală, așa cum nu s-a cerut nici pentru foștii premieri.
Citește si: DNA cere urmărirea penală pentru nouă foști miniștri, în dosarul mitei pentru achiziții IT și sisteme de securitate. Andronescu, Funeriu, Nica, Tănăsescu și Vreme, printre cei vizați
Am mai relatat că în dosar apar ca făptuitori peste 80 de persoane – înalți funcționari, ofițeri sub acoperire cu firme sub acoperire, intermediari/lipitori ai tuturor guvernelor ca Dorin Cocoș, Claudiu Florică ( ginere de lider de sindicat important din învățământ), Alexandru Bittner sau Gheorghe Ștefan Pinalti, interlopi care plimbau sacoșe cu bani pentru miniștrii ( pe lângă banii de mită reciclați prin firme off-shore și bănci de care se ocupa Dinu Pescariu) – ceea ce face probațiunea greoaie deoarece fără probe clare nu pot fi toți urmăriți penal și trimiși în judecată.
Întregul dosar este gigant. Avem legea confiscării extinse și normal ar fi ca prejudiciile de peste un miliard de euro să fie recuperate pentru că bugetul public este aproape gol, iar sărăcia se adâncește.