Am fost un fel de pionier al cartierului Drumul Taberei: în 1966, când ne-am mutat acolo, autobuzele întorceau la actuala staţie Drumul Taberei 34, iar pe spaţiul verde din faţa blocului veneau adeseori să pască turme de oi. În primii ani, m-am simţit ca ostracizat, căci pentru orice nu era şcoală, fotbal pe maidan sau “Alimentara” trebuia mers până în “centru”.
Deschiderea cinematografului Favorit (şi a complexului comercial cu acelaşi nume) a fost prilej de bucurie. Cartierul încetase a mai fi doar un dormitor, apăruse un centru de interes chiar în inima sa. Nu era numai vorba de a vedea filmul din programul “de azi”, a-l aştepta cu febrilitate pe cel “din programul viitor” sau a-l imagina pe cel anunţat de afişul din vitrina cu “în curând”. Era mult mai mult. Esplanada din faţa cinematografului era locul întâlnirilor programate sau întâmplătoare, la fotograful de alături mi-am făcut (eu şi o întreagă generaţie) poza pentru primul buletin, din magazinul universal omonim se cumpărau uniformele şcolare, la frizerie ne tundeam înainte de începutul şcolii, prilej de a revedea o parte din colegi cu o zi înaintea deschiderii oficiale. Oricând n-aveai nimic mai bun de făcut, pe acolo te întâlneai cu un cunoscut, schimbai o vorbă, se încropea (sau nu) o prietenie.
Cinematograful s-a închis acum 17 ani, fiind azi o ruină, magazinul universal a devenit centru medical, câteva “non-stopuri” anonime au apărut în jur. Primul gând e că nici nu mai e nevoie de ele, oamenii îşi fac azi cumpărăturile la cele două mall-uri din cartier, tot acolo văd filme în condiţii mult mai bune. E însă o diferenţă, mai greu perceptibilă. Mall-ul e o aglomerare de servicii şi de oameni – mai bine zis, de consumatori. Cinematograful de cartier e locul de convergenţă al oamenilor care se ştiu, care au lucruri în comun – uneori, chiar cinematograful sau magazinul sau restaurantul. În orice caz, e o şansă de creare a unor legături între oameni. Nu e doar furnizor de servicii, ci şi reper comunitar. Acolo se regăsesc membrii comunităţii. Acolo eşti între ai tăi.
Dispariţia cinematografelor de cartier e o consecinţă a transformării oraşelor în aglomeraţii. Lipsa reperelor le e caracteristică – dovadă fiind că pentru o staţie de autobuz nu s-a putut găsi alt mod de individualizare decât numărul 34. În măsura în care habar n-avem, şi nici nu ne interesează, cine sunt oamenii cu care ne intersectăm în lift, pe aleile dintre blocuri, în staţia de autobuz, adică suntem simpli locuitori, nici nu avem nevoie de mai mult. Există însă situaţii în care cei care împart un spaţiu conştientizează că au nişte nevoi comune. Să se asfalteze un trotuar, să se repare un loc de joacă pentru copii, să fie mutată o staţie de autobuz sau să se redeschidă cinematograful din cartier. În măsura în care ei conştientizează faptul că şansele ca lucrurile să se întâmple depind de capacitatea celor care doresc acelaşi lucru de a-şi coordona eforturile, încetează a fi o aglomerare de locuitori şi se transformă într-o comunitate.
Aşa s-a întâmplat în Drumul Taberei cu cei care au format “Iniţiativa Favorit” – la început câţiva oameni, apoi câteva zeci, acum spre două sute – și care au mers împreună la primărie, la RADEF, la Ministerul Culturii, cerând un lucru simplu. Anume, ca cei în drept să facă, cu o parte din taxele pe care ei, membrii comunităţii, le plătesc, un lucru de care aceştia au nevoie. Deocamdată nu au reuşit; ca de obicei, interese divergente ale diverşilor administratori (care ar trebui să aibă drept unic obiectiv servirea cetăţeanului) au împiedicat lucrurile să se mişte.
Au reuşit, în schimb, un lucru mult mai important – să formeze o comunitate. Vinerea trecută au serbat acolo Ziua Cartierului. Diverse activităţi, de la şah şi table la concertul unui grup de tinere artiste, la ateliere pentru copii. Punctul culminant a fost redeschiderea simbolică a cinematografului, cu proiecţia, în premieră, a filmului “Cinéma, mon amour” şi a scurt-metrajului “Blocul F2”. Nu s-a putut face în sala cinematografului, ci doar în holul acestuia. A fost marcarea unei victorii simbolice a Iniţiativei Favorit.
Sunt convins că anul viitor Zilele Cartierului se vor sărbători chiar în sala spectacolului. Deja, Iniţiativa Favorit are la activ o victorie: aceea că vineri s-au întâlnit membrii unei comunităţi. Nu e singurul de acest fel. Mai sunt Grupul Callatis Drumul Taberei, Iniţiativa Tudor Vladimirescu, Grupul Lacul Tei, “Luptă pentru strada ta” (Luncşoara) şi multe altele. Am mai scris şi voi mai scrie despre asemenea grupuri de oameni care nu aşteaptă să vină cineva să la rezolve problemele, ci acţionează împreună, cu tenacitate şi imaginaţie. Cred că o transformare profundă a societăţii va veni numai odată cu generalizarea acestui model de acţiune socială.
Mircea Kivu este sociolog
