Conchita Wurst, care a câştigat concursul Eurovision 2014, va evolua între 9 şi 15 noiembrie la Paris, pe scena celebrului cabaret Crazy Horse, informează Mediafax.
Conchita Wurst, în vârstă de 25 de ani, este primul travestit care va evolua pe scena cabaratului parizian înfiinţat în 1951 și va interpreta trei secvenţe create special pentru ea pe baza repertoriului său muzical, alături de dansatoarele de la Crazy Horse. Regia va fi asigurată de coregrafa Blanca Li, iar costumele pe care le va purta Conchita Wurst sunt realizate de creatorul de modă Jean-Paul Gaultier.
Înfiinţat în 1951, Crazy Horse invită de câţiva ani diverse personalităţi artistice care susţin spectacole pe scena cabaratului, în sistem de rezidenţă, timp de câteva săptămâni. Printre vedetele care au acceptat această invitaţie se numără actriţa franceză de comedie Clotilde Courau, starleta Dita von Teese şi cântăreaţa Arielle Dombasle.
"Parisul este oraşul iubirii, sinonim al senzualităţii şi al femeilor de excepţie. Crazy Horse reprezintă ansamblul acestor valori. Sunt încântată să o întruchipez pe femeia sublimă şi senzuală şi să am posibilitatea de a trăi o aventură atât de strălucitoare şi de formidabilă", a declarat Conchita Wurst într-un comunicat.
"Conchita Wurst inaugurează un nou gen: ea este o femeie cu barbă, cu atribute de virilitate, dar şi de o mare feminitate. Acest amestec este exploziv şi fascinant. Conchita aduce pe scenă un act de curaj şi de frumuseţe, trimite tuturor oamenilor mesajul de a-şi trăi vieţile aşa cum vor să şi le trăiască. Invitarea Conchitei pe scena noastră reprezintă un fel de a reveni la ADN-ul cabaretului Crazy Horse", a declarat Andrée Deissenberg, directorul artistic al cabaretului.
Celebrul cabaret parizian a fost înfiinţat de Alain Bernardin, inventatorul conceptului "nud şic", bazat pe spectacole care celebrează femeia "îmbrăcând" corpurile goale ale dansatoarelor prin proiecţii luminoase de motive geometrice, diferenţiindu-se astfel de marile cabarete "cu pene" din Paris, precum Lido şi Moulin Rouge.
Travestitul originar din Austria Conchita Wurst a devenit un fenomen în ţara sa după apariţia, în 2011, în emisiunea "Die Grosse Chance". Modul în care a interpretat piesa "My Heart Will Go On", de pe coloana sonoră a filmului "Titanic", i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susţinut concerte şi a devenit un simbol al cauzei gay.
Conchita Wurst a câştigat concursul cântecului european Eurovision 2014, a cărui finală a avut loc pe 10 mai la Copenhaga, cu piesa "Rise Like a Phoenix".