4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialPlimbarea reduce pofta de dulce

Plimbarea reduce pofta de dulce

Mersul pe jos timp de 15 minute ar putea ajuta persoanele supraponderale să îşi controleze – cel puţin temporar – pofta de dulciuri, se afirmă într-un studiu realizat de curând în Austria. “Studiul nostru arată că mersul vioi poate fi utilizat ca o strategie eficientă pentru a reduce poftele alimentare de moment”, a spus Adrian Meule, profesor de psihologie la Universitatea Rurh din oraşul german Bochum, care nu a participat însă la această cercetare.

Exerciţiile fizice ar putea genera o anumită stimulare cognitivă care interferează cu gândurile despre poftele alimentare. Disciplina unor plimbări regulate, efectuate pentru a înfrâna pofta după un anumit aliment, ar putea ameliora, la rândul ei, capacitatea persoanelor supraponderale de a face alegeri alimentare sănătoase şi de a respecta apoi acele alegeri.

Pe plan mondial, aproape 2 miliarde de adulţi sunt supraponderali sau obezi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Greutatea în exces duce la creşterea riscului de deces prematur, afecţiuni respiratorii, boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune, fracturi osoase şi afecţiuni mintale. Studiul, coordonat de Larissa Ledochowski de la Universitatea Innsbruck din Austria, a examinat impactul avut de mersul pe banda de alergare, timp de 15 minute, asupra poftei de dulciuri, în rândul unui grup de 47 de persoane supraponderale, a căror vârstă medie a fost de 28 de ani. Pentru a creşte pofta de dulciuri, participanţii au fost rugaţi să evite să mănânce astfel de alimente timp de trei zile înainte de debutul studiului. De asemenea, ei au fost rugaţi să ţină post, să bea doar apă şi să evite să facă exerciţii fizice cu două ore înainte de fiecare şedinţă de intervievare.

Apoi, în cadrul antrenamentelor fizice, anumiţi participanţi şi-au făcut încălzirea mergând lent vreme de 2 minute pe banda de alergare şi apoi au trebuit să meargă timp de 15 minute într-un ritm suficient de alert pentru a prinde un autobuz, dar nu atât de rapid încât să îşi piardă suflul. Alţi participanţi, în locul exerciţiilor fizice, au fost rugaţi să aştepte, pasivi, vreme de 15 minute, fără să facă nimic. După ce au făcut sport sau au stat degeaba, toţi participanţii au rămas tăcuţi vreme de cinci minute. Apoi, ei au făcut un test computerizat, conceput pentru a creşte stimularea psihologică şi stresul. Apoi, au fost invitaţi să desfacă o bomboană şi să o ţină în mână fără să o mănânce. Pe parcursul testului, participanţii au fost întrebaţi de şapte ori în legătură cu intensitatea poftei lor de dulciuri şi despre stresul acumulat.

Cei care au făcut exerciţii fizice au prezentat un nivel considerabil mai redus în ceea ce priveşte pofta de dulciuri, în comparaţie cu participanţii care nu au urcat pe banda de alergare.   

Cele mai citite

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...
Ultima oră
Pe aceeași temă