5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportDezvăluirile lui Kovesi: Coldea ne-a vizitat de cinci ori în doi ani

Dezvăluirile lui Kovesi: Coldea ne-a vizitat de cinci ori în doi ani

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat, într-un interviu pentru România liberă, că s-a întâlnit cu Florian Coldea doar ”patru, cinci ori”, în doi ani.

”Cred că ne-a vizitat în doi ani, de patru, cinci ori. Împreună cu colaboratori de ai săi”, a menționat Kovesi.

În plus, Laura Codruța Kovesi a ținut să precizeze că Florian Coldea nu are un birou al său la DNA.

”Nu. Nu există așa ceva. Oricum avem o problemă cu birourile pentru procurori. Unii stau îngrămădiți cu polițiștii pentru că avem o problemă de spațiu. Este exclus ca o persoană din afara instituției să aibă birou aici”, a precizat șefa DNA.

De asemenea, șefa DNA a mai spus că nici ea nu are un birou la SRI.

În cadrul interviului, Laura Cotruța Kovesi a precizat că relația instituțională dintre  DNA și SRI a fost foarte bună și s-a bazat pe respect profesional și pe respectarea legilor.

”Avem o relație foarte bună cu Serviciul Român de Informații. Cat timp SRI a fost condus de domnul George Maior am avut o colaborare instituțională foarte bună, care s-a avansat pe respect profesional, pe respectarea legilor și a protocoalelor care reglementează această colaborare.. Relația SRI este în continuare foarte bună chiar dacă între timp directorul SRI s-a schimbat. Este unul dintre partenerii instituționali cu care colaborăm, da nu este singurul. Colaborăm și cu alte servicii de informații, de exemplu cu serviciul de informații al Ministerului de Interne. Faptul că unele cauze nu sunt atât de mediatizate duce probabil la această interpretare că ne-am baza în activitatea noastră exclusiv pe ce vine de la SRI. În același timp, dacă și celelalte servicii de informații din România ar avea o dorință de colaborare mai mare și ne-ar trimite mai multe sesizări probabil și cooperarea cu ele ar fi mult mai bună. Noi cooperăm cu cei ce ne trimit informări”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

Urmăriți site-ul România liberă ca să citiți interviul integral cu șefa DNA Laura Codruța Kovesi, realizat de redactorul șef al ziarului România liberă Dan Turturică. 

 

 

Cele mai citite

SUA extinde sancțiunile împotriva băncilor rusești, rubla atinge un minim istoric

Trezoreria SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând sectorul financiar prin includerea a 118 persoane și entități pe lista restricțiilor. Printre acestea se află...

Selecționerul Finlandei, dat afară după opt ani în funcție

Markku Kanerva, selecționerul Finlandei, a fost demis pe 22 noiembrie 2024, după opt ani la conducerea tehnică a echipei naționale, conform anunțului Federației Finlandeze...

Dumitru Popescu, om de încredere al lui Nicolae Ceaușescu, a murit

Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri importanți ai regimului comunist din România, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ Dumitru Popescu, supranumit...
Ultima oră
Pe aceeași temă