16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSistemul şi alegerile prezidențiale

Sistemul şi alegerile prezidențiale

Teoretic, momentele electorale fac posibilă întâlnirea speranțelor alegătorilor cu capacitatea de acțiune a oamenilor politici. De aceea, cazul românesc te izbește prin incapacitatea perioadei electorale de a oferi elemente cu adevărat seducătoare.

În perioada de dinaintea alegerilor se vede mai bine ca niciodată distanța dintre România virtuală și cea reală. În prima, campania e în toi, totul se învârte în jurul evenimentelor produse de partide și de candidați, pro­pa­gan­dele cresc în intensitate și se înfruntă prin in­termediul televiziunilor sau pe rețelele de so­cializare. Nimeni nu se mai așteaptă în mod se­rios la mari idei, dezbateri autentice, pro­gra­me realiste etc. Totul se reduce la o în­cleș­tare în care raționalul este cu totul umbrit de mobilizarea pe baze afective.

Această situație devine scuzabilă dacă România virtuală ar fi spațiul în care se întâlnesc și concurează între ele pasiunile care se nasc în România reală, da­că acesta ar fi prețul plătit pentru faptul că nu degeaba această perioadă e denumită „de campanie“, fiind o formă eufemizată, non­vio­lentă, de război. Dar nu este nici măcar asta.

România virtuală rămâne virtuală până la ca­păt: actori politici artificiali, partide false, dis­cursuri neconvingătoare. Intersecția sa cu Ro­mânia reală e mai degrabă întâmplătoare. Atunci când sunt luate decizii precum creș­te­rea de pensii, de salarii, mai nou amnistii, aces­tea țin de mimarea existenței unei le­gă­turi de reprezentativitate între unele categorii sociale și puterea politică. Natura lor po­pu­listă vine din faptul că acest tip de decizii sunt tocmai contrariul logicii re­prezen­ta­ti­vi­tății, fiind definite în logica relației patron-su­pus.

Sentimentul general de confuzie şi necesitatea multor lideri de opinie de a apela la tot felul de teorii ale conspirației vin din această sen­zație că totul este fie artificial, fie ins­tru­men­ta­lizat până la denaturare. Sigur, nu suntem singura țară în care tehnicile de marketing elec­toral sunt folosite pentru a sufoca sau perverti orice instinct democratic. …continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă