4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRegizorul Cristian Comeagă dezvăluie povestea din spatele filmului "Cel Ales", multiplu premiat...

Regizorul Cristian Comeagă dezvăluie povestea din spatele filmului „Cel Ales”, multiplu premiat la Festivalul Hollywood

Numele regizorului Cristian Comeagă a devenit din ce în ce mai cunoscut în ultima perioadă, datorită filmului "Cel Ales", peliculă premiată deja la Festivalul Hollywood de la Los Angeles cu patru premii: premiul pentru cel mai bun film narativ și premiul pentru cel mai bun regizor, acordate producătorului și regizorului Cristian Comeagă, premiul pentru cea mai bună imagine, acordat directorului de imagine Gabriel Kosuth și premiul pentru cea mai bună muzică originală acordat compozitorului Marius Leftărache.

Cine este Cristian Comeagă? Cu o experiență de peste 30 de ani în film și producție video, la începutul anilor 1980 era cunoscut ca director de imagine. A venit Revoluția, iar la mijlocul anilor 1990, a făcut pasul către cinematografie, ca producător independent.

Decizia a fost inspirată pentru că a avut un debut fulminant cu filmul "Asfalt Tango", în regia lui Nae Caranfil. Următoarele proiecții, precum "Filantropica" și "Restul e tăcere", au devenit reprezentative pentru societatea românească. A continuat ca și producător până în 2010, când a decis că a venit timpul să încerce să fie regizor și scenarist. Așa a apărut comedia "La bani, la cap, la oase", film de televiziune care, în varianta piratată pe internet a stabilit un record de vizionări.

Ultimul film al lui Cristian Comeagă este drama "Cel Ales", care a impresionat criticii din SUA. România liberă vă prezintă povestea din spatele filmului spusă chiar de regizor.

Declicul pentru filmul "Cel ales" 

Ca să înțelegem munca lui Cristian Comeagă din spatele lungmetrajului "Cel ales", trebuie să încercăm să înțelegem filmul. În una din scenele-cheie ale peliculei, personajul "Escu" îi spune personajului "domnul  X": “Nici acum n-ai înțeles cu ce ne ocupăm”.

“Viața ne e stăpânită, teleghidată de puteri oculte, aflate deasupra celor ce doar în aparență ne conduc și ne controlează. Decizii care ne mână și par a fi ale noastre sunt de fapt luate de alții, iar noi ricoșăm din brânciurile lor ca într-un flipper mecanic. Din când în când, cei aflați la butoanele “jocului” aleg pe vreunul dintre noi, ca să-și împrospăteze rândurile, dar dacă individul chestionează sistemul, devine pe loc un rebut. Așa a fost și în comunism, așa va fi și în viitor, iar această “cupola” aflată dincolo de națiuni și de religii a fost, e și va fi mereu aceeași”, a explicat regizorul scena dintre cei doi, la vizionarea de presă a filmului.

Cristian Comeagă a mărturisit că una dintre scenele violente "ale inițierii" personajului "domnului X"  i-a fost povestită cu nonșalanță de un cunoscut. 

"Filmul nu este biografic, nu este auto-biografic, este o ficțiune unde s-au adunat mai multe întâmplări din viața reală. Pe unele le-am trăit personal, pe altele le-am aflat în diferite conjuncturi, multe mi le-am imaginat, vorbim de constatări, de experiențe. Dacă mă gândesc bine, declicul acestui film a pornit în ziua în care, într-o după amiază, la o bere, cineva mi-a povestit exact așa cum ați văzut scena accidentului, scena inițierii domnului X. Mi-a spus exact cum e filmul, cu lux de amănunte și detașare de parcă îmi povestea o rețetă de drob. Mi-a povestit totul cu o împăcare de sine, cu un firesc de parcă n-ar fi povestit de viața unui om, ci de o scenă de film", a povestit regizorul.

Cum au fost aleși actorii din filmul "Cel ales"

"Scenariul l-am scris undeva prin 2010, pe atunci nu știam de Bogdan Stanoevici, nu mă interesa viața lui, habar nu aveam cine e Bogdan Stanoevici. Eu nu mă gândesc la actori când scriu. Sigur, am mental niște idei, dar nu mă gândesc la actori, ci îi desenez după cum simt eu. De exemplu, în rolul Norei, în mintea mea era o roșcată, dar am ales-o pe Laura Cosoi. Ceea ce l-a frapat și l-a șocat pe Bogdan au fost similitudinile dintre scenariul scris de mine și viața lui din realitatea dinainte de 1989 și după. Chiar m-a întrebat după ce a văzut scenariul ce grad am pentru că s-a regăsit în povestea mea ca fiind povestea lui, repet, fără să ne cunoaștem", ne-a mărturisit Cristian.

În "Cel ales", Bogdan Stanoevici interpretează rolul principal al "domnului X", un tânăr racolat de Securitate și trimis in diferite misiuni în Franța și Belgia. Întâmplător sau nu, și în realitate, actorul a fugit din țară în 1989. Filmul urmărește evoluția "domnului X", de la vârsta majoratului până după împlinirea vârstei de 50 de ani. Astfel, actorul Bogdan Stanoevici, în vârstă de 57 de ani, trece în film prin schimbări de fizionomie impresionante, care nu ar fi fost posibile fără echipa de machiaj și coafură (Gabriela Crețan, Olimpia Stoicea, Margo Ștefan și Alexandra Bârlădeanu) și de experții în efecte video computerizate de la Chainsaw Europe.

"Trebuie să recunosc ca am avut un mare noroc, sau pur și simplu Universul a complotat pentru mine. Am avut noroc că povestea actorului Bogdan a avut crâmpeie rupte parcă din viața sa, am avut noroc de Laura Cosoi care s-a adaptat excepțional la rol și la metamorfozele lui, am avut noroc cu Nicodim Ungureanu pentru că eu aveam nevoie de un personaj care să pară inofensiv, dar care să fie diabolic în același timp, dar, cel mai mare plus îl ofer echipei de machiaj pentru că fără munca lor acest film n-ar fi fost ceea ce trebuia să fie. Să nu uit echipa de post-producție care a pictat literalmente fonogramă cu fonogramă pentru a reda atmosfera anilor 80 din perioada liceului", a mărturisit regizorul.

"Domnul X" poate fi oricine

Cristian Comeagă a mărturisit că nu se gândește la public ca la niște mulțimi divizate, iar filmul său poate fi văzut de oricine.

"Filmele mele pot fi văzute de oricine, de la un criminal la un călugăr, de la un pușcăriaș la un analfabet. Treaba mea ca regizor este să găsesc acel ceva suficient de interesant pentru toată lumea. Vreau ca filmul să-i determine pe spectatori nu să se ridice și să aplaude, ci să stea câteva minute pe scaun și să reflecteze în tăcere", a explicat Cristian Comeagă.

"Domnul X i se potrivește oricui. Pe mine m-au frapat străinii, oameni care n-au legatură cu teatrul sau filmul, care m-au întrebat de unde știu acele lucruri despre ei. Practic, personajul domnul X poate fi oricine, i se potrivește oricui", a adăugat regizorul.

O Românie de filme, dar fără cinematografe

Regizorul Cristian Comeagă și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care sunt controlate cinematografele din țară.

"Peste 50% din cinematografe  sunt private ori, ei decid dacă vor un film în cinema sau nu. Eu nu pot interveni. Chiar dacă-i fac promovare, dar dacă n-am unde să-l difuzez. De exemplu, aș fi vrut ca filmul să se vadă și la Iași, dar n-am găsit săli, asta e realitatea", a explicat Cristian Comeagă.

Festivalurile de film – pro sau contra?

Regizorul Cristian Comeagă a explicat că un film are nevoie de recunoșterea unui festival, ci mai degrabă are nevoie de recunoașterea unui public.

"Să vă spun sincer, noi nici n-am fost la Festivalul de Film de la Hollywood. Am aflat târziu, n-am avut timp să ne pregătim, n-am avut bani pentru o astfel de deplasare, dar ne-au bucurat acele premii. Ce vreau sa punctez este altceva. Eu nu cred că recunoașterea unui festival de film sau altul ar trebui să conteze atat de mult.  Eu nu sunt de acord ca un film să fie gândit cu gândul la premiile unui festival pentru că recunoașterea o primești doar de la public. Dacă publicul va veni în cinema și va dori să revadă acest film eu aș fi mulțumit, mult mai mulțumit dacă aș primi nu știu câte titluri", și-a motivat Cristian Comeagă deciziile.

Cum va fi următorul film?

Regizorul Cristian Comeagă a dezvăluit, în premieră, câteva detalii despre viitorul său film și povestea reală care stă în spatele scenariului.

"Viitorul film va fi inspirat dintr-o poveste trăită de tatăl meu în cel de-Al Doilea Război Mondial și va fi o dramă romantică cu accente istorice", a mai spus el.

Cristian Comeagă, deși recunoscut pe platourile de filmare pentru versatilitatea sa, pentru că poate juca toate personajele dintr-un film și se poate adapta de la bătrân la copil, a declarat ca nu va juca niciodată într-un film regizat de el și nu-și va distribui un rol.

"Eu sunt ca un dirijor atunci cand vorbesc de compoziția mea. Dar, chiar dacă mă pot adapta după fiecare personaj, nu aș juca niciodată într-un film regizat de mine", a explicat regizorul.

Sinopsis "Cel Ales"

Povestea filmului începe în anii ’80, când domnul X (Bogdan Stanoevici) a fost ajutat să fugă din țară tocmai de cei care erau puși să-l țină în ea cu orice preț. Ani mai târziu, i-au cerut un favor, la schimb: o crimă. S-a împotrivit întâi, apoi s-a conformat, dar ezitarea l-a costat scump: l-au declarat mort, în timp ce el a trebuit să părăsească țara de adopție, renunțând la identitate, la familie, la toată viața sa. Credea că a pierdut totul, dar a descoperit recent că mai are încă mult de pierdut.

În rolurile principale, îi regăsim pe actorul Bogdan Stanoevici (“Secretul lui Nemesis”, “Noi, cei din linia întâi”, “Portretul luptătorului la tinereţe”) și vedeta de televiziune Laura Cosoi (“La bloc”, “Cu un pas înainte”, “Naşa”), aflată la primul ei rol principal într-un lungmetraj.  Alături de cei doi, mai joacă actorii: Nicodim Ungureanu (“California Dreamin' (nesfârşit)”, “Pescuit sportiv”, “Visul lui Adalbert”, “Despre oameni şi melci”) și Olimpia Melinte (“Caníbal”, “#Selfie”, “Sette opere di misericordia”).

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă