17.2 C
Bucureศ™ti
vineri, 6 septembrie 2024
AcasฤƒSpecialSUA รฎndeamnฤƒ Grecia ลŸi creditorii sฤƒi sฤƒ ajungฤƒ la un acord

SUA รฎndeamnฤƒ Grecia ลŸi creditorii sฤƒi sฤƒ ajungฤƒ la un acord

Statele Unite รฎndeamnฤƒ Grecia ลŸi creditorii sฤƒi sฤƒ ajungฤƒ la un acord care sฤƒ readucฤƒ economia elenฤƒ la creลŸtere, spre binele รฎntregii lumi, a declarat marลฃi,ย preลŸedintele consilierilor economici ai preลŸedintelui Barack Obama,ย Jason Furman, potrivit Mediafax.ย 

Furman a spus cฤƒ este รฎn interesul Greciei, al creditorilor acesteia ลŸi al รฎntregii lumi ca cele douฤƒ pฤƒrลฃi sฤƒ stabileascฤƒ reformele structurale care sฤƒ readucฤƒ economia elenฤƒ la creลŸtere ลŸi sฤƒ รฎi permitฤƒ sฤƒ รฎลŸi plฤƒteascฤƒ datoriile, transmite Bloomberg.

Citeศ™te ศ™i:ย Preศ™edinte BCE: Grecia nu va pฤƒrฤƒsi zona euro

El a arฤƒtat cฤƒ oficialii americani nu sunt convinลŸi de asigurฤƒrile date de europeni, cฤƒ efectul unei ieลŸiri a Greciei din zona euro poate fi ลฃinut sub control.

„Nu cred cฤƒ este un experiment pe care sฤƒ vrem sฤƒ รฎl facem. Dacฤƒ Grecia ลŸi instituลฃiile europene nu gฤƒsesc o soluลฃie, ar fi groaznic nu doar pentru Grecia, ar fi un risc real pentru economia mondialฤƒ pe care nu ar trebui sฤƒ ni-l asumฤƒm”, a spus oficialul american.

Statele Unite รฎncurajeazฤƒ Grecia ลŸi reprezentanลฃii Comisiei Europene, Bฤƒncii Centrale Europene ลŸi FMI „sฤƒ รฎลŸi suflece mรขnecile ลŸi sฤƒ facฤƒ tot ceea ce este necesar din punct de vedere tehnic”, a continuat Furman.

„PreลŸedintele urmฤƒreลŸte personal situaลฃia. A discutat acest subiect cu premierul italian Renzi, de exemplu, sฤƒptฤƒmรขna trecutฤƒ la Washington”, a adฤƒugat el.

Citeศ™te ศ™i:ย Putin joacฤƒ poker cu Europa pe mรขna Atenei

Negocierile pentru continuarea programului de ajutor destinat Greciei sunt blocate, iar premierul Alexis Tsipras a ordonat luni instituลฃiilor statului sฤƒ รฎลŸi transfere rezervele de numerar la banca centralฤƒ. Guvernul are nevoie de bani pentru plata salariilor, a pensiilor ลŸi a unei tranลŸe de รฎmprumut cฤƒtre FMI.

Liderii europeni vor ca Grecia sฤƒ prezinte o listฤƒ de reforme structurale รฎmbunฤƒtฤƒลฃitฤƒ, care va fi analizatฤƒ la o reuniune a miniลŸtrilor de Finanลฃe din 24 aprilie, de la Riga, รฎn Letonia.

Cele mai citite

Dialog satiric รฎntre vaci: Din ciclul Fermier la UE m-aศ™ duce

โ€“ Ole, Torero! โ€“ Oleu, teroare! Cฤƒ de cรขnd am intrat รฎn UE, s-a dus liniลŸtea boilor ลŸi taurilor noลŸtri! โ€“ AลŸa e! Nu vezi...

Dialog satiric รฎntre vaci: Din ciclul Fermier la UE m-aศ™ duce

โ€“ Ole, Torero! โ€“ Oleu, teroare! Cฤƒ de cรขnd am intrat รฎn UE, s-a dus liniลŸtea boilor ลŸi taurilor noลŸtri! โ€“ AลŸa e! Nu vezi...

Hei, coศ™mar, coศ™marโ€ฆ

De la un timp, noaptea, am coลŸmaruri. Pentru cฤƒ totuลŸi sunt un om echilibrat, am hotฤƒrรขt sฤƒ visez ziua, cu ochii deschiลŸi. De...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ