Succese pe plan extern. Pentru România. Atacuri nimicitoare pe plan intern. Și câteva momente de nostalgie. Cu doar câteva săptămâni înainte de campania electorală, Traian Băsescu a reintrat în rolul de diriginte.
Un diriginte al dreptei, care predă lecții în direct elevilor săi. Sau foștilor elevi. Pe unii îi pune la colț, pe alții îi ceartă părintește, sau îi admonestează pe bună dreptate. În același timp, îi învață cum se anihilează și se ridiculizează adversarul politic. Și cum poți să ajungi dintr-un simplu candidat chiar președinte al României.
Clasa dreptei se pregătește pentru examenul de maturitate. Alegerile prezidențiale. O clasă dezbinată, formată din elevi imaturi, neascultători, orgolioși și slab pregătiți pentru acest examen. O clasă care a picat deja alte câteva teste extrem de importante: localele, parlamentarele și europarlamentarele. Iar prezidențialele se prefigurează a fi un dezastru. Cu atât mai mult cu cât elevii dreptei nu au programe, nu au idei, nu au formulată nicio ofertă electorală concretă și, în general, nu știu ce vor pentru România și pentru români. Într-o defensivă permanentă și fără capacitatea de a impune teme de dezbatere, elevii dreptei devin, în schimb, extrem de activi atunci când vine vorba de Traian Băsescu.
Singura temă pe care candidații dreptei par să o stăpânească foarte bine este Traian Băsescu. Președintele reușește să stârnească aceleași sentimente de dragoste și ură în rândul acestor elevi, ca și în rândul electoratului. Toți vor sprijinul său, dar în același timp toți se plâng că acest sprijin dăunează. Toți îl vor pe Băsescu lângă ei, dar în același timp cât mai departe de ei. Toți îl vor pe Traian Băsescu în campanie, dar în același timp ar vrea să stea cât mai departe de această campanie. Unii se visează urmașii lui, iar alții se vor total diferiți de el. Pentru elevii dreptei, raportarea față de Traian Băsescu începe să devină mai importantă chiar decât raportarea față de electorat. Obsesia numită Băsescu îi face să uite până și motivul pentru care au intrat în această competiție.
”Vă rog să mă credeţi, şi vă invit să testaţi acest sentiment, că nu poţi uita localitatea în care îţi anunţi candidatura la preşedinţie. Puteţi încerca să vă anunţaţi candidatura, că şi aşa nu prea avem candidaturi potrivite, şi vă asigur că nu veţi putea uita sentimentul”. Cu un mandat mai bun, sau mai rău, exercitat în condiții mai bune sau mai rele, Traian Băsescu a candidat pentru oameni. Iar atunci când îți dorești să candidezi pentru oameni, te duci între oameni. Oamenii i-au asigurat energia și forța necesare care l-au transformat dintr-un simplu candidat în președintele României. Și tot oamenii l-au sancționat atunci când le-a pierdut încrederea. Un secret pe care orice candidat trebuie să-l cunoască. O lecție pe care elevii dreptei ar fi trebuit să o învețe de foarte mult timp de la dirigintele lor.
Că vorbim de Klaus Johannis, de Monica Macovei sau Elena Udrea, nu putem să vorbim de candidaturi pentru oameni. Poate cel mult de candidaturi pentru un interes personal. Este Klaus Johannis un candidat al oamenilor? Greu de spus. O candidatură controversată, anunțată undeva de la Sibiu, printr-un comunicat sec de presă. Activul celor două partide care formează ACL nu crede în această candidatură, iar oamenii cu atât mai puțin vor crede și îl vor urma pe Johannis. Este Monica Macovei un candidat al oamenilor? O candidatură, deși pripită și anunțată stângaci din sala goală a unui hotel, părea să promită ceva. Monica promitea o altfel de candidatură. Până să cadă în capcana răzbunărilor personale. Recentul sprijin anunțat de membrii fondatori ai Mișcării Populare și, chiar de fostul președinte al Fundației Mișcarea Populară, a transformat candidatura Monicăi, dintr-o candidatură altfel, într-o candidatură împotriva Elenei Udrea. Un sprijin echivalent cu un cal troian, acceptat cu ușurință de naiva Macovei, prin care și-a dinamitat întreaga campanie electorală. Candidatura Elenei Udrea este de departe cea mai spectaculoasă. Cu răsturnări de situații, cu retrageri din cursa electorală sau candidaturi independente, Elena Udrea s-a impus în final drept candidat al Mișcării Populare, printr-o candidatură anunțată într-o banală conferință de presă. Ca ”moștenitoare” a lui Traian Băsescu, Elena Udrea ar fi trebuit să știe că proiectele președintelui au prins viață între oameni și, dacă vrea să fie continuate, trebuie să meargă tot acolo. Între oameni.
Până nu demult, clasa dreptei era o clasă premiantă. Câștiga competiții electorale, stârnea emoții, forță, energie, încredere și speranță. În fiecare competiție electorală spunea o poveste cu și despre oameni. Însă vremurile în care dreapta emoționa masele au trecut. Cine va duce și va spune mai departe această poveste – cu și despre oameni – rămâne de văzut. Traian Băsescu a spus-o timp de zece ani.
