15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialVânătorii de securiști caută osemintele lui Petru Jurchescu

Vânătorii de securiști caută osemintele lui Petru Jurchescu

Vânătorii de securiști vor încerca să identifice locul unde zac osemintele eroului anticomunist Petru Jurchescu. Acesta a fost ucis de Securitate în ianuarie 1949. Petru Jurchescu a fost unul dintre cei care au luptat în organizația condusă de colonelul Ion Uță, unul dintre liderii PNȚ, partid condus de Iuliu Maniu.

Acțiunea de căutare va fi deru­lată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunis­mului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parte­neriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napo­ca (MNIT). Investigaţiile arheolo­gice sunt programate mier­curi în localitatea Veren­din, comuna Luncaviţa, județul Caraş-Severin. Acţiunea preve­de căutarea, identificarea şi deshumarea osemintelor lui Petru Jurchescu, care a fost rănit grav prin împuşcare în ziua de 18 ianuarie 1949 şi a murit două zile mai târziu, în 20 ianuarie.

”După instaurarea regimului comunist în România, şi în zona Banatului au luat fiinţă mai multe grupări armate de rezistenţă. Cea mai importantă a fost organizaţia colonelului Ion Uţă, un ofiţer de carieră care în perioada 19 ianuarie 1941 – 31 octombrie 1943 a îndeplinit funcţia de prefect al judeţului Severin. La sfârşitul anului 1943 a demisionat din armată, iar după 23 august 1944 s-a înscris în Partidul Național Ţărănesc, fracțiunea Maniu, fiind ales preşedinte al organizaţiei PNŢ Lugoj. Militând pentru ideile democratice, după alegerile falsificate din noiembrie 1946 începe să fie urmărit de către autorităţile comuniste. Fiind în pericol de a fi arestat, în primăvara anului 1947 intră în clandestinitate şi se refugiază în Munţii Banatului unde orga­nizează şi preia comanda unui grup de partizani antico­munişti, acţionând pe teritoriul fostelor judeţe Severin, Caraş şi Mehedinţi. Prin trădare, colo­nelul Uţă împreună cu alţi trei partizani au fost ucişi în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949 într-o confruntare armată cu trupele de securitate, care a avut loc în zona satului Borlovenii Noi, com. Prigor, jud. Caraş-Severin. Organizaţia anticomunistă a continuat să existe şi după moartea lui Ion Uţă, până în anul 1955, dată până la care toţi membrii ei au fost pe rând ucişi sau capturaţi”, spune istoricul Gheorghe Petrov.

Acțiunea temerară a partizanilor i-a adus ­moartea

Conform surselor documen­tare cunoscute, precum şi măr­turiilor unor contemporani, Petru Jurchescu a fost membru în organizaţia colonelului Uţă. Pentru a evita raziile, per­cheziţiile, precum şi o posibilă arestare, la începutul anului 1949 el a plecat de acasă și s-a ascuns pe la sălaşurile din jurul Verendinului. În noaptea de 17 spre 18 ianuarie 1949 mai mulţi partizani, printre care şi Petru Jurchescu, au participat în Verendin la o acţiune organizată prin care au încercat procurarea de armament chiar de la acti­viştii de partid şi de la unele persoa­ne infiltrate de Securitate în comunitate. Astfel, prima persoană vizată a fost Meilă Gaiţă, care era atunci secretarul organizaţiei comuniste de partid din localitate. Partizanii s-au prezentat la casa acestuia, au forţat uşa şi au tras câteva focuri de armă prin ferestre. Gaiţă le-a predat imediat puşca pe care o deţinea. Nu după mult timp, în jurul orei 5 dimineaţa, partizanii au acţionat la casa lui Gheorghe Trebuian, zis Adam, un alt activist local de partid, reprezentantul Securităţii. Acesta a fost somat de partizani să predea arma, însă în urma refuzului s-a ajuns la un schimb de focuri. În cursul confruntării, Gheorghe Trebuian s-a urcat în podul casei de unde a tras asupra lui Petru Jurchescu, care a fost rănit grav la cap. Ceilalţi partizani au părăsit imediat locul. În timpul schimbului de focuri a fost rănită şi soţia lui Gheorghe Trebuian, care a murit câteva zile mai târziu în Spitalul din Caransebeş. Cei care au cunoscut-o, spun că aceasta a mărturisit înainte de moarte că a fost împuşcată de propriul ei soţ, însă întreaga întâmplare a fost muşamalizată de către autorităţi.

Petru Jurchescu a fost trans­portat acasă de către trei persoane, dintre care două sunt cunoscute: fraţii Meilă şi Petre Şerengău. În aceeaşi zi, reprezentanţii Secu­rită­ţii au încercat să obţină anu­mite informaţii de la rănit, deşi acesta se afla în agonie. Chiar şi în această situaţie, au fost îndemnuri din partea unor oameni ai Partidului şi Securităţii prin care muribun­dul să fie pus cu picioarele în jar aprins pentru a fi forţat să vorbească. De asemenea, mama luptătorului a fost reţinută şi torturată. Petru Jurchescu a murit în cursul zilei de 20 ianuarie 1949. A fost îngropat în zilele următoare în cimitirul din partea de sus a satului, situat în locul cunoscut sub denumirea de Motâlvici. Acum, el va fi reînhumat cu slujbă creștinească.

» Acţiunea de deshumare va fi efectuată de o echipă specializată de arheologi de la IICCMER, alcătuită din Gheorghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza.

Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă