1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialTomis Constanța, campioană națională la volei cu jucători neplătiți

Tomis Constanța, campioană națională la volei cu jucători neplătiți

Tomis Constanţa a câştigat pentru a șasea oară campionatul național de volei masculin, după ce a învins, CSVM Zalău, cu scorul de 3-1, în meciul decisiv.

Tomis s-a impus cu scorul, pe seturi, de: 25-13, 27-29, 25-9, 25-23. Anterior, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, 3-1 şi 3-1 la Constanţa, respectiv 3-0 şi 3-2 la Zalău, astfel că scorul general era de 2-2. Cu victoria de luni, Tomis şi-a păstrat titlul naţional, al treilea consecutiv şi al şaselea din palmares, conform Mediafax.

Medaliile şi tricourile de campioni au fost înmânate jucătorilor de la Tomis Constanţa de preşedintele FR Volei, Gheorghe Vişan.

De remarcat faptul că antrenorii celor două echipe sunt tată şi fiu, bulgarii Stoia Stoev (68 de ani), la CSVM Zalău, respectiv Martin Stoev (45 de ani), la Tomis Constanţa.

În semifinale, CSVM Zalău a eliminat formaţia SCM Craiova, cu 3-1 la general, iar campioana Tomis Constanţa a trecut de Dinamo Bucureşti, cu acelaşi scor la general.

Învinsele din semifinale au jucat în finala mică, SCM Craiova cucerind medalia de bronz, cu 3-0 la general în faţa celor de la Dinamo Bucureşti.

Astfel, sezonul 2014-2015 la volei masculin se încheie cu Tomis Constanţa campioană, şase titluri naţionale în total, tot atâtea ca şi vicecampioana CSVM Zalău, iar medalia de bronz revine formaţiei SCM Craiova.

Tomis Constanţa a cucerit titlul naţional, în condiţiile în care luna trecută jucătorii declarau că sunt neplătiţi de patru luni, iar conducerea echipei afirma că este posibilă desfiinţarea acesteia după 13 ani de existenţă şi numeroase trofee cucerite.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă