Ar trebui să fim naivi să credem că Ponta, Băsescu şi, în general, toţi cei care urlă acum împotriva arestărilor sau aşa-ziselor abuzuri ale DNA nu mai pot de grija politicienilor plimbaţi în cătuşe prin faţa televiziunilor. Sau că parlamentarii care iniţiază legi prin care să restrângă puterile procurorilor sunt mânaţi în luptă de interesul pentru o justiţie mai omenoasă în România. Toţi aceşti critici „binevoitori” nu vor acum nimic altceva decât să slăbească puterea procurorilor şi judecătorilor, mult prea mare pentru gusturile lor. Ştim ce urmăresc cele două tabere, nu ştim însă ce vrea preşedintele Iohannis.
Haideţi să lămurim însă de la început câteva dintre prostiile care ni se spun, seară de seară, de către politicieni ticăloşi şi propaganda care s-a pus în slujba marilor apărători ai drepturilor omului, mai exact ale omului arestat. Prima dintre minciuni este aceea că în ţările civilizate nu ar exista acest spectacol al demnitarilor care defilează cu cătuşe la mâini prin faţa camerelor de luat vederi. Nu vă ia decât zece secunde să faceţi următorul exerciţiu banal : tastaţi pe google cuvintele „politicians” şi „handcuffs” şi veţi descoperi poze şi articole din presa occidentală despre politicieni arestaţi şi încătuşaţi, după care plimbaţi de la o instituţie la alta prin faţa reporterilor. Sigur, nu sunt atât de multe cazuri ca în România, numai că la ei nu s-a furat chiar atât de mult cum s-a întâmplat la noi în ţară.
Dacă vreţi mai multe detalii şi vă pasionează subiectul vă recomand să citiţi cartea lui Alain de Botton, „The News” (Ştirile) şi o să vedeţi că şi în lumea occidentală se ridică problema apetitului ridicat al jurnaliştilor pentru prezentarea de politicieni prinşi la furat, numai că dezbaterea de acolo este în cu totul alte sfere decât pe malul Dâmboviţei. De Botton crede, spre exemplu, că jurnaliştii greşesc când se axează doar pe prezentarea cazurilor de politicieni corupţi şi nu fac eforturi pentru a descifra şi prezenta publicului contextul mai larg al fenomenului corupţiei, defectele de sistem, pentru că se crează astfel impresia că toate problemele societăţii se rezolvă prin intrarea politicianului corupt la închisoare. Or, s-a dovedit că nu este chiar aşa. În schimb, nu am văzut nicăieri păreri atât de vehemente împotriva arestării preventive a politicienilor. După cum spuneam însă, dezbaterea din Occident este însă în alte sfere, iar noi ar trebui să coborâm cu picioarele în mocirla românească.
O altă manipulare care circulă în aceste zile este aceea care sugerează, din ce în ce mai apăsat, că procurorii nu fac parte din justiţie, ci ar fi un fel de funcţionari care strâng nişte probe pe care le prezintă judecătorului şi atât. Realitatea este un pic diferită şi e scrisă chiar în Constituţia României. Aici vedem că la capitolul VI se vorbeşte despre „Autoritatea judecătorească”, iar la secţiunea 1 avem „Instanţele Judecătoreşti” iar la secţiunea 2 „Ministerul Public”, adică procurorii (articolele 131, 132). Surprinzător, nu?
De fapt, ce rezultă din cele două exemple este că unii vor să ne facă să înţelegem că procurorii din România au ajuns un fel de extratereştri care nu caută decât să bage oameni la închisoare şi că ar fi bine pentru societate dacă puterile lor ar fi restrânse. Ar fi minunat însă dacă unii precum Victor Ponta sau Şerban Nicolae ar fi mânaţi de intenţii bune şi ar dori cu adevărat o îmbunătăţire a actului de justiţie. Sunt lucruri de corectat, am fi naivi să credem că activitatea DNA este ireproşabilă sau că unele acţiuni nu sunt voit exagerate tocmai pentru a trimite un semnal clar clasei politice.
Ceea ce deranjează la instituţii precum DNA nu este apetitul pentru arestări, ci faptul că pot ajunge cu anchetele până acolo încât să schimbe total arhitectura politică din România. Gândiţi-vă ce degringoladă ar fi în PSD dacă procurorii anticorupţie ar cere arestarea lui Victor Ponta. Sau ce linişte ar fi pe facebook dacă o cerere similară ar fi făcută pe numele lui Traian Băsescu. Sigur că televiziunile de propagandă ar face emisiuni-fluviu, dar ce viitor politic ar mai avea, spre exemplu, actualul premier într-o asemenea situaţie? Nici unul.
Acum, vă veţi întreba, pe bună dreptate, unde este Klaus Iohannis în toată această luptă? Nu cumva ar trebui să intervină de partea justiţiei, având în vedere că a câştigat alegerile din 2014 şi ajutat de valul justiţiar de anul trecut? În acest moment, preşedintele s-a izolat la Cotroceni, refuză să facă alianţe şi pare că s-ar fi decis să nu se amestece, deocamdată, de partea nici unei tabere. Propaganda lui Ponta îl atacă prevăzătoare, cu mantă, cea a lui Băsescu este mai directă, dar nimeni nu îndrăzneşte să deschidă un război pe faţă cu Iohannis. Popularitatea (încă) mare a preşedintelui ales în noiembrie 2014 îl protejează pe acesta de atacurile directe.
Ce ar trebui să facă totuşi Iohannis?
Istoria recentă ne-a învăţat că un preşedinte liniştit nu este chiar cea mai bună variantă pentru o ţară ca România. În timpul lui Iliescu a fost foarte multă linişte, dar tot atunci s-a furat pe rupte. Dacă nu ar fi fost tăcerea din anii 92-96 şi 2000-2004, probabil că România nu era astăzi pe ultimul loc în UE la aproape toţi indicatorii ce ţin de dezvoltarea economică.
Nu e cazul să-l comparăm pe Iliescu cu Iohannis, numai că preşedintele ar trebui să realizeze că de linişte care vine de la Cotroceni încearcă să profite mulţi rechini, unii dintre ei trăind groaza că ar putea intra în puşcărie pentru ce au furat cu mult timp în urmă.
Iohannis nu va mai putea evita mult timp de acum încolo să răspundă tranşant la câteva întrebări de genul: „Vă deranjează arestarea preventivă a politicienilor?”, „Sunteţi de acord cu schimbarea prevederilor referitoare la arestul preventiv?” „Credeţi că procurorii abuzează de cătuşe atunci când reţin un demnitar acuzat de corupţie?” „Credeţi că procurorii ar trebui să-şi piardă statutul de magistrat?”.
Fie de la Cotroceni, fie din studiourile unei televiziuni, preşedintele ar trebui să dea răspunsuri cât mai clare la aceste întrebări. Fără nuanţe, fără eschive. Şi ar fi nevoie să o facă mai repede, nu de alta, dar coaliţia anti-DNA a ajuns deja prea departe cu iniţiativele legislative în acest sens. În funcţie de aceste răspunsuri vom şti şi noi exact în ce tabără este acum preşedintele. Ne datorează acest lucru, tuturor celor care l-am votat pe 16 noiembrie.
