25.3 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportCe spune Bogdan Aurescu despre summit-ul de la Riga

Ce spune Bogdan Aurescu despre summit-ul de la Riga

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, marţi, că este de datoria UE ca la summitul Parteneriatului Estic de la Riga să ofere o perspectivă europeană Republica Moldova, Georgiei şi Ucrainei, state care doresc să devină parte a Uniunii, informează Mediafax.

Şeful diplomaţiei române a precizat, marţi, în Parlament, că este de datoria Uniunii Europene să ofere “o perspectivă europeană, la summitul de la Riga (21-22 mai) statelor care doresc să devină parte a UE.

“Această discuţie este, evident, purtată în aceste zile în mod intens în ceea ce priveşte pregătirea summit-lui Parteneriatului Estic (PaE)”, a precizat Aurescu.

“Nu putem să facem abstracţie de contextul în care se desfăşoară summitul de la Riga. Precedentul summit al PaE a fost urmat de o întreagă serie de evenimente care au afectat securitatea în vecinătatea noastră imediat apropiată. În acelaşi timp, sigur că este un summit al constatării progreselor care s-au făcut în aplicarea acordurilor de asociere şi este extrem de important ca summitul şi declaraţia lui să se concentreze pe modul în care UE şi statele membre sprijină statele din Parteneriatul Estic să aplice acordurile de asociere şi de liber schimb”, a afirmat ministrul de Externe, la şedinţa comună a Comisiei pentru afaceri europene şi Comisiei pentru politică externă ale Camerei Deputaţilor, cu tema “Parteneriatul Estic în noua politică europeană de vecinătate”.

Bogdan Aurescu a atras atenţia că UE nu trebuie doar să ceară acestor state să facă reforme şi să aplice aceste acorduri, ci trebuie să se şi implice “în mod activ în a ajuta la aplicarea eficientă a acestora”.

“Nu este normal să ceri acestor state să întreprindă tot felul de eforturi complicate de aducere în conformitate cu standardele europene, de fapt o reformă profundă, fără a aduce în faţa acestor state şi o ţintă, care, din punctul de vedere al României, trebuie să fie perspectiva europeană a acestor state”, a punctat oficialul român.

“În acest moment summit-ul, prin declaraţia sa – este un text deja convenit în mare parte – reafirmă dreptul suveran al fiecărui partener de a-şi alege liber nivelul de ambiţie şi ţintele la care aspiră în relaţia cu UE. Noi credem că se poate mai mult, pentru că, aşa cum s-a spus de cele mai multe ori, acordurile de asociere nu trebuie să fie ultimul ţel al PaE, trebuie să mergem mai departe”, a spus Aurescu, subliniind faptul că România a pledat pentru accelerarea proceselor de ratificare a acestor acorduri de către statele membre.

Liberalizarea vizelor pentru Georgia şi Ucraina trebuie să fie “un obiectiv care să fie atins la summitul PaE”, în funcţie şi de progresele tehnice ale fiecărui partener, deoarece este “foarte important să folosim acest instrument pentru încurajarea acestor state partenere de a arăta propriilor cetăţeni aceste rezultate tangibile, foarte concrete ale integrării europene”, a mai spus Aurescu, adăugând că, în cazul R. Moldova, la un an de la liberalizarea regimului de vize, 500.000 de persoane au solicitat un paşaport biometric, 80.000 fiind din Transnistria.

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe a subliniat faptul că e nevoie de o politică “tailor-made” în funcţie de obiectivele fiecărui stat din PaE, Bogdan Aurescu dând ca exemplu Azerbaidjan care nu doreşte un acord de asociere, ci construcţia unui parteneriat de tip strategic, cu accent pe dimensiunea energetică.

La rândul său, ambasadorul R. Moldova, Iurie Reniţă, a subliniat necesitatea încurajării şi susţinerii perspectivei europene a ţărilor din Parteneriatul Estic care şi-au propus această perspectivă, în caz contrar apărând “momente de incertitudine şi de decepţie”.

Reniţă a precizat că semnarea Acordului de Asociere “a marcat profund situaţia din R. Moldova” şi au consolidat aspiraţia europeană a acestei ţări.

Diplomatul a reamintit că UE a devenit principalul partener comercial al R. Moldova, subliniind faptul că ţara sa doreşte şi merită să facă parte din Uniune.

“Merităm să fim susţinuţi, merităm să revenim în marea familie europeană”, a conchis ambasadorul Iurie Reniţă.

 

Cele mai citite

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Două organizații criminale care se ocupau cu introducerea ilegală de cetățeni chinezi în Spania au fost desființate

Europol a sprijinit Poliția Națională Spaniolă (Policía Nacional) în desființarea a două organizații criminale care au introdus ilegal sute de cetățeni chinezi folosind o...

Marcel Ciolacu, despre posibilitatea ca Rusia să atace România: “Suntem pregătiți”

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o declarație sâmbătă, că România este o țară sigură și că nu există motive de îngrijorare în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă