Sucurile de fructe au același efect, pe lângă aportul de calorii și zaharuri pe care-l aduc în corp. Consumul de băuturi gazoase, energizante și sucuri de fructe trebuie limitat nu numai pentru că are un considerabil aport caloric, ci și pentru că aceste lichide foarte acide pot altera smalțul dinților, mai ales la copii și tineri, într-un timp extrem de scurt, de numai 30 de secunde, arată un studiu efectuat în Australia.
Dintele conține compuși de calciu care sunt atacați de aciditate. “Într-o gură sănătoasă, saliva neutralizează aciditatea și recalcifiază rapid eroziunea”, scrie Sarbin Ranjiktar de la Universitatea din Adelaide în Journal of Dentistry, citat de Agerpres. Astfel există un echilibru între erodare și reconstrucție. “Echilibrul se rupe când aporturile acide sunt prea frecvente sau se prelungesc sau când apărarea imunitară este scăzută (de exemplu când gura este uscată după administrarea de medicamente sau după radioterapie)”, adaugă specialistul, subliniind că “dacă echilibrul se înclină în favoarea acizilor, apare rapid uzura”. “Repetiția – consumul de băuturi acide de câteva ori pe zi-, precum și consumul excesiv de vitamina C de către sportivi, problemele de regurgitare la tinerii anorexici și bulimici, precum și administrarea zilnică de aspirină unor bolnavi constituie factori agravanți”, spune Jean-Patrick Druo, secretar general al asociației stomatologilor francezi.
Eroziunea acidă este diferită de carii, provocate de bacteriile din placa dentară. Aceste microorganisme transformă zaharurile în acizi, care “sapă” în dinte, și este un fenomen observat tot mai des în țările dezvoltate, arată cercetătorii australieni. “Adesea copiii și adolescenții scrâșnesc din dinți când dorm sau regurgitează, având reflux gastric, ceea ce provoacă aciditate la nivelul gurii. Adăugate la băuturile acide, acestea sunt cele trei cauze care strică smalțul dentar la tineri”, explică Chelsea Mann și colegii ei de la Universitatea din Adelaide.