În fiecare an, în acestă perioadă se scot în față problemele sistemului universitar din țara noastră, dar nu se ia nicio măsură pentru îndreptarea acestora. Asta, pentru că asistăm la o mare mascaradă. Demagogii scenei politice se prezintă pe la festivitățile de deschidere a anului academic și, evident, prezintă câteva probleme ale sistemului și aruncă vina pe “ăilalți”. Și este un debut de an universitar cu atât mai furtunos, având în vedere că se apropie și alegerile pentru conducerile universităților de stat.
Dacă aruncăm o privire să vedem ce rectori sunt și au fost în fruntea celor mai mari instituții de învățământ superior, ne putem face lejer o ecuație a implicării politicului în Educație. În ceea ce ar trebui să fie mediul academic, găsim aceleași dispute ca în parlament, totul rezumându-se la bani – rectorii opoziției se plâng că Guvernul, prin Ministerul Educației Naționale le subfinanțează universitățile – și atacuri ale opoziției către Executiv.
Cu asemenea personaje în fruntea lumii academice, nu trebuie să ne mire că un personaj demn de piesele lui Caragiale, așa cum este Alexandru Cumpănașu, vrea să ajungă șeful statului. Într-adevăr se potrivește, în această lume intelectuală plină de parveniți, demagogi și șmenari cu patru clase, el poate fi cel dintâi.
Concret, pentru unii ajunși în funcții importante prin universitățile de stat via partide începe distracția, cu plimbări pe proiecte, cu niște achiziții curioase și cu mimat activitate științifică, iar pentru alții, profesori care chiar încearcă să formeze tineri, reîncepe durerea de cap. Asta pentru că profesorii care chiar sunt dedicați carierei didactice și elevii care doresc să ajungă să performeze într-un anumit domeniu sunt prinși între ciocan și nicovală. Mai exact sunt prinși între deciziile aberante gândite de cei care se perindă pe la conducerea Ministerului Educației și ideile năstrușnice ale conducerii instituției de învățământ superior în care își desfășoară activitatea. Când vine vorba de condiții, acestea trebuie să fie de cel mai înalt nivel, să concurăm cu marile centre universitare din lume, dar în birourile conducerii și în cele ale… să le spunem apropiaților. “Ăia” să se descurce, dacă vrei să înveți poți să o faci și pe câmp. Dar, musai, trebuie să le mai cerem niște rapoarte, niște fișe, să le mai dăm niște teancuri de maculatură să completeze. Asta ca să se simtă și ei că activează în lumea academică.
Asta sunt marile universități de stat din România, cel puțin la vârful organigramei, niște SPA-uri unde să se retragă și să se relaxeze foști miniștri, secretari de stat, senatori sau deputați. Am spune că este în regulă să aduci la conducerea Ministerului Educației Naționale oameni care au demonstrat că pot face performanță în fruntea unei mari universități. Dar la noi este fix invers. Aducem un ministru, cu o prestație penibilă, să-și demonstreze incompetența și în fruntea unei importante instituții de învățământ superior sau aducem șef la Educație un personaj care s-a dovedit un manager dezastru al unei universități.
Lupta pentru un loc în cămin
Mai asistăm la un episod care are același scenariu an de an, lupta studenților pentru cazare. Universitățile mari au moștenit terenuri impresionante, dar care sunt mai bine concesionate sau înstrăinate unor oameni de bună credință (pentru conducerea respectivei universități) pentru a se construi niște birouri, cluburi, baze sportive etc. care să producă sume importante de bani, și la care studenții să nu aibă nicio facilitate. Să construiești cămine pentru studenți nu e profitabil. Nu îți iese și ție ceva, poate un mic aranjament cu o firmă de construcție, dar asta deja e răsuflată.
Așa că samsarii imobiliari care abia îi așteaptă pe tinerii veniți în orașele centre universitare nu au de ce să-și facă emoții, rectorii nu vor să le ia pâinea de la gură. Chiriile pot crește semnificativ, fără niciun deranj, chiar și pentru o cameră în care dormi precum liliacul.
Dacă s-ar puncta și micile manevre politice în ierarhizarea internațională a universităților nu ne-am mai face griji că nicio instituție de la noi nu reușește să intre și să se mențină în top 500, ne-am gândi realist la primele 100 de locuri. Am juca în Champions League. Până când se va implementa acest criteriu, rămânem să jucăm în liga noastră.
