16.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialDosar penal pentru un FOTBALIST, după ce a fost implicat într-un accident...

Dosar penal pentru un FOTBALIST, după ce a fost implicat într-un accident rutier, în Timiș

Fotbalistul Dorel Stoica s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe șoseaua de centură a municipiului Lugoj. Polițiștii au descoperit că sportivul avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool în aerul expirat, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, şoferul unui autoturism a suferit răni uşoare, fiind transportat la spital, după ce a fost implicat, marţi, într-un accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj din judeţul Timiş.

"În urma accidentului, şoferul autoturismului a suferit răni uşoare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Întrucât acesta emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a solicitat să se supună recoltării probelor biologice, acesta refuzând", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, şoferul a intrat într-un sens giratoriu unde a pierdut controlul volanului, ieşind în afara părţii carosabile.

Conform poliţiştilor, şoferul este Dorel Stoica, acesta aflându-se la volanul unui autoturism marca Audi Q7.

Convocat de patru ori la naţională, Dorel Stoica, 35 de ani, a evoluat, printre altele, la echipele Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi CS Turnu Severin. Ultima dată a jucat la FC Universitatea Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu. În prezent, el este fără angajament.

Cele mai citite

Cu ajutorul unui implant dentar, zâmbetul nu (mai) are vârstă!

Dantura joacă un rol esențial nu doar în funcționalitatea zilnică, ci și în stima de sine și în aspectul estetic. Pentru multe persoane în...

VIDEO. Cornel Dinu a suferit o intervenție chirurgicală

Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al echipei Dinamo, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru coxartroză, o boală degenerativă a șoldului. https://www.youtube.com/shorts/HTEwbBulzpk Cornel Dinu...

Amenajarea terasei: Cum să alegi mobilierul potrivit? 

Alegerea mobilierului potrivit poate transforma orice terasă într-un spațiu unic de relaxare sau divertisment. Află din acest articol care sunt factorii pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă