Un bărbat de 38 de ani a ajuns, luni, la spital, după ce şi-a dat foc în curtea sediilor Primăriei sucevene Poiana Stampei și a Poliție din localitate, pe motiv că fosta soție, plecată la muncă în Italia, a amanetat verighetele, informează Mediafax.
Bărbatul a cerut de mai multe ori socrilor să-i înapoieze verighetele și a provocat chiar și un scandal, fiind amendat.
Luni dimineață, suceveanul a venit la Primăria Poiana Stampei pentru a-i cere primarului verighetele, întrucât edilul a fost cel care le-a oficiat căsătoria.
Nemulțumit că nu i se rezolvă problema, bărbatul s-a stropit cu benzină și și-a dat foc cu o brichetă. Un polițist aflat în curtea comună a primăriei și a postului de Poliție din localitatea Poiana Stampei a încercat să stingă focul, însă nu a reușit.
Ulterior, angajații primăriei au reușit să-l acopere cu o pătură și să stingă focul.
Bărbatul a fost transportat la spitalul din Vatra Dornei, el urmând să fie preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Arși din București.
El a suferit arsuri de gradul II, III și IV, starea sa fiind foarte gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată.