7.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialLaura Georgescu poate chema din concediu membrii CNA pentru cazul Antena 3

Laura Georgescu poate chema din concediu membrii CNA pentru cazul Antena 3

Unul dintre membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Narcisa Iorga, a declarat că Laura Georgescu a mințit atunci când a spus că nu poate chema din concediu membrii CNA pentru a laua în discuție cazul Antena 3.

"Problema nu e cu rechemarea din concediu a membrilor CNA, ci faptul că nu poate face cvorumul de opt, din motive ce ţin de persoana ei, în urma scandalului în care e implicată din iunie încoace. Eu, de exemplu, sunt în concediu. Vin oricând la şedinţă, cu condiţia ca ea să nu participe. Demisia, Laura Georgescu!", a scris Narcisa Iorga, pe contul său oficial de Facebook.

Narcisa Iorga mai spune că, pe 16 decembrie 2013, Laura Georgescu "a rechemat din concediu toţi membrii CNA numiţi de USL+UDMR ca să transforme Antena 2 în Antena Stars".

Potrivit Mediafax, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat luni seară că CNA a monitorizat Antena 3 pe subiectul prezentării procesului ICA, precizând că acest caz poate fi analizat într-o şedinţă la care sunt prezenţi minimum 8 membri din cei 11 ai Consiliului, însă în prezent 4 membri sunt în concediu de odihnă.

"Începând cu perioada 1 – 4 august 2014, patru membri ai CNA sunt în concediu de odihnă, iar legislaţia actuală nu permite rechemarea acestora din concediu", a declarat Laura Georgescu, preşedintele CNA.

Georgescu a mai spus că, potrivit legislaţiei existente, cei patru membri ai CNA aflaţi în concediu nu se supun prevederilor aplicabile funcţionarilor publici, pentru care şeful instituţiei poate aproba rechemarea din concediu la propunerea şefului ierarhic.

De asemenea, Laura Georgescu a precizat că, într-un caz similar, în 2013, când Realitatea Media i-a făcut plângere penală pentru că nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile, a primit o decizie de neîncepere a urmăririi penale (NUP).

"În luna august 2013, Consiliul a avut o unică şedinţă, în data de 22.08. 2013, dată la care Realitatea Media mi-a făcut plângere penală pe un subiect similar cu cel în discuţie astăzi (Ordonanţa Preşedinţială obţinută împotriva România TV). În data de 08.08.2014, am primit NUP şi, potrivit noului Cod penal, costurile judiciare inutile sunt suportate din bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de contribuabilul român", a spus Laura Georgescu.

Totodată, preşedintele CNA a amintit de refuzul a trei membri ai CNA (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea, n.r.) de a participa la şedinţele Consiliului la care participă şi ea.

"Ţin să semnalez refuzul celor trei colegi, membri ai CNA, de a-şi îndeplini atribuţiile ce le revin prin Legea audiovizualului, aceştia înţelegând să condiţioneze prezenţa lor la şedinţele CNA şi astfel la reglementarea audiovizualului românesc de neparticiparea preşedintelui Consiliului, propus prin votul a nouă membri şi numit de Parlamentul României. Motivul invocat de cei trei colegi ai mei este campania de şantaj mediatic derulată de Realitatea Media timp de peste trei săptămâni, prin prezentarea seară de seară a aşa-ziselor înregistrări publice cu mine, fără să se respecte principiul informării corecte, adică precizarea că înregistrările sunt făcute ilegal, fără ştiinţa mea şi fără asumarea scopului în care au fost realizate în biroul propriu", a explicat Laura Georgescu.

În plus, Laura Georgescu a spus că ea are un singur vot în CNA, mai scrie Mediafax.

"Nu în ultimul rând, eu, personal, am un singur vot pe care îl pot exercita exclusiv în cadrul unei şedinţe în care sunt prezenţi minimum opt membri (din cei 11 ai Consiliului, n.r.). Ţin să menţionez că Direcţia Monitorizare din cadrul CNA are raportul de monitorizare începând chiar cu data de 04.08.2014, iar subiectul (modul în care Antena 3 a prezentat desfăşurarea procesului ICA, n.r.) va fi pus cu celeritate pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului", a spus Laura Georgescu.

Ea a mai spus că Antena 3 conduce în topul celor mai sancţionate televiziuni din România de către CNA şi în anul 2013 şi de la începutul anului 2014 până în prezent.

Până în prezent nu a fost anunţată data la care va avea loc următoarea şedinţă a CNA, dar cel mai probabil aceasta se va desfăşura în a doua parte a lunii august.

Cele mai citite

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă