15.8 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăTechPonta își lansează candidatura la prezidențiale

Ponta își lansează candidatura la prezidențiale

Prim-ministrul Victor Ponta a ajuns, marţi, la reuniunea Consiliului Naţional lărgit al PSD, eveniment la care este programată şi anunţarea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

Evenimentul a debuta, conform programului, la ora 18.00, în absenţa sa. Premierul a ajuns la reuniunea de la Craiova venind din judeţul Gorj, afectat de inundaţii. Victor Ponta a inspectat, marţi după-amiază, comuna gorjeană Bengeşti şi un baraj din zonă, precum şi oraşul Novaci, unde o viitură de peste trei metri a afectat grav oraşul, sute de oameni fiind evacuaţi. El s-a îndreptat apoi spre localitatea Polovraci. Premierul a fost însoţit de vicepremierul Liviu Dragnea.

Victor Ponta şi Liviu Dragnea au ajuns în jurul orei 19.00 la reuniunea Consiliului Naţional al PSD, aceştia intrând în sală fără a face declaraţii presei. Până la sosirea lui Victor Ponta, au luat cuvântul în faţa participanţilor la eveniment, între alţii, social-democraţii Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Mihai Sturzu, liderul PC Daniel Constantin, liderul UNPR Gabriel Oprea,Ecaterina Andronescu.

Cele mai citite

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...
Ultima oră
Pe aceeași temă