5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCulisele unei povești incredibile. Cum se amendează spiritul civic din România

Culisele unei povești incredibile. Cum se amendează spiritul civic din România

Un apel la 112 al unui localnic din Băiuț îngrijorat de desele transporturi de lemn din pădurea satului său natal a fost declicul pentru un întreg scandal. Acum, detalii picante și coincidențe interesante ies la iveală.

Apelul la numărul de urgență 112 al unui localnic din satul maramu­reșean Strâmbu Băiu din data de 4 iunie 2015 a atras după sine întâmplări neașteptate. Localnicul Ciprian Coc vroia să afle dacă un camion care tocmai trecea încărcat prin fața lui, în centrul comunei Băiuț, transporta lemn tăiat legal. A sunat la numărul de urgență, folosind astfel instrumentul mult lăudat “Radarul Pădurilor“ prin care cetățenii sunt îndemnați să sune la 112 dacă observă transporturi suspecte de lemn.

Pentru că polițistul din localitate a găsit de cuviință să-l amendeze pe Coc pentru “apelarea nejustificată la 112”, cazul a luat proporții uriașe. Acum, întreaga întâmplare ridică mai multe semne de întrebare și scoate la iveală detalii interesante.

Patronul firmei BKT, rudă îndepărtată cu șeful Poliției de Frontieră

Camionul reclamat la 112 aparține firmei BKT Forest, din Lăpuș, explotatoare și transportatoare de lemn, deținută de omul de afaceri maramureșean Ioan Buda, născut în Cupșeni. În același sat e născut și actualul șef al Poliției de Frontieră, care poartă același nume: Ioan Buda.

“Suntem rude, dar nu apropiate. Îi verișor primar cu o cumnată de-a mea”, a declarat, pentru România liberă, patronul BKT, potrivit căruia nu are o relație apropiată cu Ioan Buda de la Frontieră. De altfel, în satele din zonă numele Buda este foarte întâlnit, trei dintre consilierii locali din Cupșeni purtând același nume: Ioan Buda.

Destinatarul lemnului, angajat la firma transportatoare

Parcela de unde a fost tăiat lemnul din transportul respectiv nu se află în administrarea ocolului silvic public din zonă, ci este administrat de un ocol privat – Asociația Salcâmul Ciumești, în urma unui contract cu Primăria Băiuț. În zona administrată de Salcâmul Ciumești se taie lemn pentru două scopuri, spune șeful ocolului privat, Cristian Nuna: “Pentru nevoile populației și vânzare pe picior pentru firme exploatatoare”.

În cazul transportului reclamat la 112 era vorba de lemn pentru un localnic, spune Nuna. Fiecare transport de lemn trebuie să aibă un aviz de însoțire, în care să fie notate informații de genul: proveniența lemnului, ora la care camionul a plecat, punctul de încărcare, punctul de descărcare și destinatarul lemnului. Avizul de însoțire al transportului în cauză, aflat în posesia RL, ne spune următoarele: camionul firmei BKT Forest a plecat din pădurea de lângă Băiuț la ora 14.49, spre gater, de unde urma să fie dus în curtea localnicului Dan Ciprian Perșa. Acesta este însă un angajat al firmei BKT, după cum ne-a relatat soția lui, contactată de RL în cursul zilei de miercuri. “Soțul e plecat la pădure, e legător de lemne la BKT. Nu știu de niciun transport, la noi n-a venit niciun lemn”, ne-a spus soția lui Perșa. Seara târziu, reporterul RL fost însă sunat de Dan Ciprian Perșa, care a spus că lemnul ar fi fost într-adevăr pentru el, că îi trebuie pentru acoperiș. Întrebat însă cât a dat pe metrul cub, bărbatul a spus că nu-și mai aduce aminte. În plus, șeful său, Ioan Buda, spune că lemnul era, de fapt, doar “putregai”, ceea ce înseamnă că nu ar putea fi folosit pentru construcții.

Cantitatea de pe aviz nu umple un camion

Suspiciuni ridică și cantitatea de pe avizul de însoțire – de doar 10 metri cubi: 5 mc de lemn rotund și 5 mc de lemn de foc. Localnicul care a sunat la 112 a povestit pentru RL că respectivul camion era încărcat la capacitate maximă, ceea ce ar însemna o cantitate de aproximativ 40 mc. “Sigur că era plin, a trecut prin fața mea. Ei mereu circulă la capacitate maximă”, a spus Coc.

Consoarta polițistului, fosta celui amendat

“Cum poți ajuta? Fiecare cetățean care dorește să fie verificat un mijloc de transport lemn poate apela  serviciul comunicând numărul mașinii de transport”, sunt îndemnați cetățenii în prezentarea Radarului pădurii de pe site-ul Ministerului Mediului și Pădurii. Nu de aceeași părere a fost și agentul de poliție Florin Precup, care a considerat că trebuie să-l amendeze pe bărbatul care a îndrăznit să sune la 112 pentru a verifica legalitatea unui transport. Cei doi se cunoșteau și nu aveau o relație de prietenie: consoarta polițistului este fosta soție a lui Coc. Acum, Precup – care nu a răspuns ieri la telefon – este anchetat disciplinar de către colegii săi de la Inspectoratul Județean Maramureș. În același timp, IPJ Maramureș derulează o investigație pe teren pentru a afla dacă transportul de lemn reclamat a întrunit toate cerințele legale și dacă autorizațiile de exploatare au fost atribuite conform legii. 

Cele mai citite

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Țările care nu sărbătoresc Crăciunul și tradiții inedite din toată lumea

Crăciunul, celebrat pe 25 decembrie, este una dintre cele mai populare sărbători creștine la nivel global, marcând nașterea lui Iisus Hristos. Evenimentul nu este...

Investitorii în fondurile private, blocați în China: Regulile stricte și economia încetinită opresc ieșirile

Investitorii majori în fondurile private de acțiuni se confruntă cu probleme grave în China, neputând să-și lichideze participațiile sau să listeze companiile din portofoliu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă