7.6 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăTechMacovei și Ungureanu, ținuți în afara competiției

Macovei și Ungureanu, ținuți în afara competiției

Candidatul desemnat luni de liberali va fi măsurat în sondajele de opinie împreună cu candidatul PDL, Cătălin Predoiu, pentru desemnarea unui prezidențiabil al dreptei. Mihai Răzvan Ungureanu și Monica Macovei și-au exprimat intenția de a candida pentru Cotroceni, dar liderul PDL, Vasile Blaga, a respins solicitările lor. Întrebat dacă democrat-liberalii au discutat despre solicitarea Monicăi Macovei de a fi inclusă în procesul de selecție a candidatului dreptei la prezidențiale, Vasile Blaga a spus că ”PDL și-a desemnat în cel mai democratic mod cu putință candidatul pentru Președinția României”.

”Nu am ce să adaug în plus. Aceasta este părerea unanimă a conducerii PDL. Aici nu e pe toane, e pe regulamente, și știu că și dânsa (Monica Macovei – n.r.) respectă regulamentele”, a spus președintele PDL. El adăugat că Macovei trebuia să se înscrie în cursa internă pentru desemnarea candidatului PDL pentru prezidențiale, la momentul în care a avut loc procedura respectivă, nu acum, când deja a fost desemnat Cătălin Predoiu. Blaga a explicat că PDL și PNL intenționează să respecte calendarul pe care l-au stabilit, care prevede desemnarea candidatului comun pentru Cotroceni până pe 5 august.

În schimb, Monica Macovei a lăsat deschisă posibilitatea de a candida ca independent. Ea a declarat, ieri, că i-a cerut președintelui PDL, Vasile Blaga, să o includă în evaluarea internă pentru selectarea candidatului la prezidențiale, dar președintele PDL „a avut o altă opinie”. Macovei a spus că va continua să adreseze conducerii PDL această solicitare și a refuzat să spună dacă va candida independentă la prezidențiale dacă nu va fi inclusă în procesul de selecție.

 

Ungureanu, dispus să se retragă

 

Mihai Răzvan Ungureanu a devenit ieri prim-vicepreședinte PDL, după ce partidul său, Forța Civică, a fost absorbit de democrat-liberali. Reprezentanţii PDL reuniţi în şedinţa Colegiului Director au votat pentru fuziunea prin absorbţie cu Forţa Civică, înregistrându-se doar un vot împotrivă şi două abţineri.

Ungureanu susține că vrea în continuare să candideze pentru Cotroceni dar a adăugat că, de aici încolo, decizia PNL și PDL devine suverană. În acest fel, Ungureanu a lăsat să se înțeleagă că nu va candida ca independent dacă PNL și PDL vor decide să îl susțină pe Iohannis. ”Vrem să fim rezonabili. Dacă este vorba de sondaje, acestea îl evidenţiază cu potenţial de victorie pe Klaus Iohannis. Pe locul doi sunt eu, pe locul trei, Cătălin Predoiu”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, menţionând că echipa de negociere nu a discutat includerea sa într-un sondaj, pentru că s-ar fi ajuns la această evidenţă, faptul că pe locul unu se află Iohannis, pe locul doi el şi pe locul trei Cătălin Predoiu. ”Nu ar fi fost nici corect, nici bine pentru construcţie şi pentru mersul fuziunii ca între Predoiu şi mine să apară aceeaşi situaţie care există, astăzi, între Antonescu şi Iohannis”, a spus Ungureanu.”Voi face tot ce pot ca alegerile din noiembrie, de anul acesta, să nu se transforme într-un Stalingrad al dreptei şi îl voi sprijini cu tot ceea ce am la îndemână pe viitorul candidat unic al dreptei, indiferent cine va fi acesta”, a anunţat fostul premier.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Radu Drăgușin, integralist în victoria zdrobitoare obținută de Tottenham. Nota primită de fundașul român

Tottenham a învins categoric pe Southampton, cu scorul de 5-0, într-un meci disputat duminică după-amiază, în cadrul etapei a 16-a din Premier League. Fundașul...
00:00:40

VIDEO. Vladimir Putin susține că Rusia a capturat 189 de localități ucrainene

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că trupele sale dețin avantajul de-a lungul întregii linii de front din Ucraina și avansează, scrie AFP. Cum a...

Adăposturile din Kiev modernizate, pentru a proteja populația în fața atacurilor aeriene

În raionul Solomin din Kiev, unde locuiesc peste 300.000 de persoane, administrația a amenajat zeci de adăposturi, situate la subsolul unor imobile Intensificarea atacurilor aeriene...
Ultima oră
Pe aceeași temă