Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferință de presă de la Palatul Cotroceni, că noua Lege a Educației ar putea să generalizeze un exemplul greșit al premierului Victor Ponta care și-a plagiat Teza de Doctorat.
Cu privire la Legea educaţiei, după cum ştiţi, am transmis o scrisoare Avocatului Poporului, în care îl rog să analizeze posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă care produce 97 de modificări la Legea educaţiei naţionale. Vreau să cred ca Avocatul Poporului va face acest pas, chiar dacă, mă rog, este evident că nu o face cu bucurie. Dar plec de la premisa că, dincolo de intervenţia mea, au fost şi intervenţii ale societăţii civile şi ale altor politicieni, ceea ce poate îl va îndemna să facă această întâmpinare la Curtea Constituţională.
De ce cred că trebuie făcută cât mai rapid? Anul şcolar începe în luna septembrie. Îndată începe vacanţa judecătorească şi Curtea Constituţională îşi suprapune vacanţa proprie pe vacanţa judecătorească. De aceea, cred că în cel mai scurt timp această întâmpinare trebuie făcută pentru a preveni începerea unor procese. Spre exemplu: doctoratul la fără frecvenţă. Eu ştiu că Victor-Viorel nu are mare respect pentru un doctorat, având în vedere modul cum l-a obţinut, prin plagiat, dar nu este cazul să genereze experienţa lui la scară naţională.
De aceea, fac un apel la Avocatul Poporului, ţinând cont de timingul pe care îl implică o lege a educaţiei, adică începerea anului şcolar şi anului universitar în septembrie, să facă foarte rapid întâmpinarea la Curtea Constituţională, cu atât mai mult, cu cât, prin modificările prin ordonanţă de urgenţă, sunt modificări aduse Legii educaţiei, care au fost deja declarate neconstituţionale la anterioarele verificări de constituţionalitate pe care Curtea le-a făcut la Legea educaţiei, atunci când s-a făcut asumarea răspunderii de guvernul Boc.
www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’;document.write(”);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/aff6f0393bea9c604e3fad5c19c1a160/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));