Nicole Cherry a lansat un nou videoclip plin de veselie și culoare, pentru piesa “Vara mea”.
“Este o piesa de vară, despre vară, care sper să placă tuturor! Îmi doresc să aibă cel puțin la fel de mult succes ca și ‘Memories’, single-ul meu de debut”, a spus Nicole.
Noul single este produs în colaborare cu HaHaHa Production, iar filmările clipului, în regia lui Alex Ceaușu, au avut loc la studiourile MediaPro din Buftea, de dimineața până noaptea târziu. Ținutele purtate de Nicole Cherry au fost asigurate de Magda Mohamed, de machiaj s-a ocupat Romelia Pelin, iar coafurile trasnite ale tinerei cântărețe au fost realizate de Livia Berceanu.
Nicole realizează în videoclip o coregrafie ingenioasă, creată de dansatorii sai, Little Aurica, AliB si Ionut Tanase, unul dintre câștigătorii emisiunii “Dansez pentru tine”. Pe lângă zeci de tineri dansatori, de la Performance Dance Studio, artistei i-au fost alpturi la filmări și mulți colegi de breaslă cu experiență, precum Alex Velea, Antonia, Alina Eremia, Neylini, Giulia si Skizzo Skillz. “Ne-am distrat foarte tare împreună. Le mulțumesc că au fost alături de mine într-o zi atât de importantă”, a spus Nicole Cherry.