5.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialFRAUDĂ LA BACALAUREAT 2015. Cum a reușit să copieze fiica lui Duicu...

FRAUDĂ LA BACALAUREAT 2015. Cum a reușit să copieze fiica lui Duicu la examene

FRAUDĂ LA BACALAUREAT 2015. Fiica fostului președinte al Consiliului Județean Mehedinți, Adina Duicu, a avut asupra sa, în timpul ultimei probe a bacalaureatului, un telefon mobil, informează Mediafax.

În momentul ieșirii din sala unde susținuse proba de chimie a examenului de bacalaureat, Adina Duicu, fiica fostului președinte al CJ Mehedinți, cu privire la care există suspiciuni că ar fi fraudat proba, a refuzat să fie percheziționată corporal, anchetatorii reușind să o verifice abia după aceasta i-a dat mamei sale telefonul mobil pe care îl avea la „brâu”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, procurorul Fănică Cercel.

Citește și: REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO. Ce trebuie să știe elevii care intenționează să CONTESTE notele de la examene

„A avut un telefon mobil asupra sa eleva respectivă, a refuzat să îl predea, a refuzat să fie percheziționată. De fapt, de la acest telefon mobil a și plecat incidentul ulterior. Procurorul și echipa de polițiști au așteptat să se termine proba ca să nu împiedice ancheta desfășurarea examenului de bacalaureat. La terminarea probei, eleva a fost condusă în Cancelarie de către polițiști, unde aștepta procurorul de caz. Procurorul de caz s-a prezentat, s-a legitimat, i-a spus elevei că urmează să fie percheziționată corporal dacă nu predă de bunăvoie obiectele pe care le are asupra sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Potrivit acestuia, eleva a refuzat şi a solicitat să fie asistată de un avocat în timp ce este percheziționată corporal.

„Deși nu era obligatorie asistența în cazul respectiv, tocmai pentru a evita orice suspiciuni, procurorul a fost de acord, a fost întrebată dacă are vreo rudă în proximitatea liceului ca să anunțe un avocat, a susținut că nu, deși ulterior s-a dovedit că avea mai multe rude. Era vizibil că sub tricou, la brâu, avea un obiect care putea să fie un telefon, dar ea a susținut că avea telefonul în mașină. I s-a propus să dea unui ofițer de poliție cheile mașinii să i se aducă telefonul, a refuzat pe motivul că nu umblă nimeni în mașina ei fără consimțământul său, situație în care a fost condusă la mașină să își ia telefonul. Când a ajuns în apropierea mașinii, au venit rudele. Când s-a apropiat de mașină, a scos telefonul de la brâu și i l-a dat mamei sale, moment în care polițistul a intervenit și a luat telefonul de la persoana respectivă. Persoana respectivă (n.r. – mama Adinei Duicu) l-a mușcat pe polițist de mână, l-a zgârâiat pe ochi. A fost nevoie să o imobilizeze pentru a înceta agresiunea, a intervenit şi sora fetei suspectate de fraudă și l-a pălmuit pe polițistul respectiv”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Procurorul a mai declarat că după incidentul în care polițistul a fost mușcat și pălmuit de către mama și sora fetei suspectată de fraudă la examenul de bacalaureat eleva care a susținut bacalaureatul a fost de acord să fie percheziționată, dar nu s-au mai găsit dispozitive de transmisie asupra sa.

„Procesul-verbal se referă la percheziția corporală făcută după incidentul cu telefonul”, a mai declarat Fănică Cercel, adăugând că telefonul pe care l-a avut Adina Duicu asupra sa când a ieșit din sala de examen este trecut în procesul-verbal întocmit de către anchetatori în dosarul de ultraj instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Orșova.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți a mai spus că pentru percheziția corporală a Adinei Duicu anchetatorii aveau mandat emis de judecător, în acest caz fiind emise chiar mandate de percheziție domiciliară, dar care nu au mai fost puse în aplicare pentru că nu a mai fost cazul.

Cu privire la telefonul mobil pe care Adina Duicu l-a avut asupra sa, în timpul probei scrise a bacalaureatului, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți, Cristinel Degeratu, a declarat că acesta ar fi trebuit să fie depus, potrivit regulamentului, în camera de bagaje, înainte de începerea probei.

„În mod normal, toate bagajele și orice alte materiale prin care s-ar putea inspira candidații sunt lăsate în camera de bagaje. Nu poți însă face percheziții corporale elevilor, ca urmare, dacă acesta intenționează sub o formă sau alta să introducă, mai mult ca sigur nu poate fi oprit. Dacă este prins în timpul examenului că încearcă să-l folosească în scopuri de fraudă este eliminat din examen”, a declarat Cristinel Degeratu.

Dosarul penal deschis în cazul posibilei fraude la Colegiul Tehnic Direna din Orșova și în baza căruia Adina Duicu a fost percheziționată a fost înregistrat la Parchet înaintea începerii probei.

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, dosarul penal are ca obiect ”săvârșirea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu și vizează elevi, profesori examinatori și comisia de examen.

„În data de 3.07.2015 procurorii și organele de cercetare penală delegate în cauză s-au deplasat la Colegiul Tehnic Dierna, din Orșova, pentru a face verificări, existând suspiciuni cu privire la fraudarea examenului de bacalaureat. În timpul desfășurării activităților de urmărire penală, un ofițer de poliție din cadrul IPJ Mehedinți a fost agresat de rudele unei eleve cu privire la care existau suspiciuni că în timpul probelor scrise ale examenului de bacalaureat a folositun telefon mobil prin care i-au fost transmise răspunsurile subiectelor. Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj comisă asupra ofițerului de poliție”, se mai arată în comunicatul de presă.

Procurorii şi poliţiştii din Orşova au fost sesizaţi, vineri, despre o posibilă fraudă la proba de chimie a bacalaureatului la Colegiul Tehnic „Dierna” din Orşova, care o viza pe fiica lui Adrian Duicu. În urma sesizării, la ieşirea de la proba scrisă la chimie, un procuror şi un poliţist au aşteptat-o pe eleva suspectată de fraudă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Mehedinţi, în momentul în care Adina Duicu a fost verificată de către anchetatori pentru a se stabili dacă asupra sa erau dispozitive de transmisie de tip handsfree, mama tinerei, respectiv soţia lui Adrian Duicu, l-ar fi îmbrâncit pe poliţist. În urma altercaţiei, poliţistul s-a ales cu câteva zgârâieturi.

Adina Duicu a absolvit Liceul „Traian Lalescu” din Orșova, însă a susținut examenul de bacalaureat la centrul organizat la Colegiul Tehnic „Dierna” din Orșova.

Într-o intervenție telefonică la postul Realitatea TV, Adrian Duicu a declarat că fiica sa nu a copiat la examenul de bacalaureat, asupra sa negăsindu-se niciun dispozitiv de tip handsfree, iar acest fapt va fi stabilit de ancheta care s-a deschis.

În imaginile surprinse cu un telefon mobil, în fața liceului unde tânăra a susținut examenul de bacalaureat, apare fiica cea mică a fostului președinte al Consiliului Judeţean Mehedinți, care îl lovește pe polițistul care o imobilizează pe mama sa, potrivit procurorilor, aceasta nefiind audiată pentru ultraj, ci doar mama sa.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că vor fi luate cele mai drastice măsuri dacă se va dovedi că a fost fraudă la bacalaureat, la Colegiul ”Dierna” din Orşova, precizând că în cazul unei posibile implicări a unor profesori, sancţiunile pot merge până la desfacerea contractului de muncă.

Cele mai citite

România și Bulgaria, mai aproape de aderarea completă la Schengen: Anunț oficial al Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri un pas important pentru România și Bulgaria în drumul lor spre aderarea completă la...

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006, în cadrul unui eveniment deosebit, care va...

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...
Ultima oră
Pe aceeași temă