La Muzeul Țăranului Român s-a deschis o expoziție foarte interesantă pentru pasionații de istorie „Așezări germane în Basarabia“. Acum 200 de ani, țarul Alexandru I a invitat coloniști germani să se stabilească pe teritoriul de lângă Marea Neagră, ce fusese recent cucerit de la otomani, unde le-a promis libertate și drepturi de proprietate.
De-a lungul istoriei de 125 de ani a așezărilor, germanii au dezvoltat aici o comunitate prosperă, autonomă, având o etică profund religioasă. Ca minoritate, într-o varietate diversă de comunități etnice și religioase, au conviețuit cu moldoveni, ruși, ucraineni, bulgari, evrei și alte grupuri etnice, într-o vecinătate liniștită.
În timpul primului război mondial, germanii basarabeni au scăpat, ca prin minune, deportării în Siberia. În 1918, Basarabia ajunge sub suveranitate română. Aceasta asigură inițial supraviețuirea minorității germane în mediul său familiar. Cu toate acestea, au avut loc reduceri drastice în afacerile și cultura germanilor. În 1940, în urma „Pactului Hitler-Stalin“, etnicii germani au fost mutați în număr mare de către ofițerii SS și NKVD în Polonia ocupată.
La începutul anului 1945, au trebuit să fugă și să își creeze o nouă viață în Germania divizată. Din 2010, expoziția a fost prezentă în mai multe orașe din Europa de Sud-Est, în Republica Moldova, în Ucraina și în România: printre altele, la Chișinău, în Odessa, în Cernăuți, în Sibiu și la Galați.
Dar și în Germania a putut fi văzută, printre altele, în orașele München, Stuttgart, Hanovra, Ulm, Bonn, Düsseldorf, Berlin și, în 2013, de asemenea, în Statele Unite, unde mulți basarabeni germani au emigrat după 1870.