Angajatul nu trebuie să fie "sclav pe plantaţie", dar nici sindicatul nu trebuie să ajungă patronul companiei, aşa cum se întâmplă la Metrorex, unde liderul sindical Ion Rădoi este şef de 20 de ani şi face grevă în faţa Guvernului sau opreşte metroul în caz de reformă, a declarat premierul Ponta, citat de Mediafax.
"Am o situaţie pe care trebuie s-o rezolv. Vreau să se ştie că Metroul din Bucureşti e al sindicatului, al domnului Rădoi, nu e al statului român, nu e al Ministerului Transporturilor, nu e al nimănui, el este şef acolo de 20 de ani şi, cum vrem să facem o reformă acolo, ne face o grevă în faţă la Guvern sau opreşte metroul", a spus şeful Executivului.
Ponta a subliniat faptul că la Metrorex este un "caz extrem", deoarece, altfel, dialogul social dintre Guvern, sindicate şi patronate are loc în mod constant." Negociem şi cu patronatele, şi cu sindicatele să găsim o cale modernă şi flexibilă de legislaţie a muncii", a mai spus prim-ministrul.
Compania Metrorex va funcţiona pe pierderi şi în acest an, bugetul estimat pentru 2014 şi aprobat, miercuri, de Guvern indicând un rezultat negativ de peste 66,5 milioane lei (15,1 milioane euro). Astfel, bugetul pe 2014 al Societății Comerciale de Transport cu Metroul București "Metrorex" include venituri totale estimate la 604.388,71 mii lei şi cheltuieli totale de 670.910,23 mii lei. Bugetul a fost aprobat, miercuri, de Guvern prin hotărâre.
Premierul a vorbit pe această temă în cadrul unui forum economic, într-un context în care s-a referit la necesitatea modificării legislaţiei muncii. "În ceea ce priveşte legislaţia muncii, aici există în continuare multe nemulţumiri din zona sindicală că nu revenim la ceea ce a fost ideea că avem contracte colective de ramură. Mesajul din zona economică este că o legislaţie a muncii prea rigidă va avea efecte negative asupra a ceea ce înseamnă investiţii şi creare de locuri de muncă. Cred sincer că nu putem să trăim în momentul în care angajatul este un sclav pe plantaţie, dar nici nu mai putem să trăim, dacă vrem să fim competitivi, în zona în care patronul oricărei companii este sindicatul", a spus Ponta. El a prezentat ca exemplu în acest sens situaţia de la compania Metrorex.