3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialExclusiv RL. România ar putea construi maşini BLINDATE pentru NATO. Ce dotări...

Exclusiv RL. România ar putea construi maşini BLINDATE pentru NATO. Ce dotări vor avea

România a fost invitată să participe la licitaţia pentru un nou vehicul blindat, care va intra în dotarea Forţei de Răspuns a NATO (NATO Response Force – NRF).

Invitaţia a fost transmisă către Departamentul pentru Armamente din Ministerul Apărării Naţionale, prin intermediul Delegaţiei României la NATO.

NATO solicită  un vehicul pentru transport personal, care să reziste la schije şi la gloanţele armamentului uşor de infanterie. NATO va comanda cinci asemenea vehicule, dintre care trei vor fi dotate, suplimentar, şi cu sisteme de contramăsuri electronice. Noile vehicule blindate vor intra în dotarea Forţei de Răspuns a NATO (NRF).

Citeşte şi:  Germania vrea să producă mașini blindate în România

Conform cerinţelor NATO, maşinile pentru NRF sunt destinate să se deplaseze în teren accidentat, dar ele vor trebui să respecte şi legislaţia rutieră din Uniunea Europeană – inclusiv norma de poluare Euro 5. Vehiculele vor avea motor Diesel cu puterea de cel puţin 200 kW.

O altă cerinţă este ca viitoarele vehicule să poată fi transportate pe vagoane de cale ferată, în nave şi cu ajutorul avioanelor C-130 Hercules.

Invitaţia adresată României, de a participa la licitaţia pentru maşinile blindate ale NRF, vine la scurtă vreme după ce secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, a fost la Bucureşti, pentru a inaugura sediul Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NATO Force Integration Unit – NFIU). Cu acel prilej, secretarului general Stoltenberg i-a fost prezentat şi un autovehicul blindat, rezistent la mine, din dotarea Poliţiei Militare româneşti.

Maşina aflată deja în dotare nu este însă de construcţie românească, ci este produsă de firma Qinetiq (Marea Britanie).

Citeşte şi: MApN i-a prezentat secretarului general NATO maşina care rezistă la MINE. Unde va fi trimisă

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vasul rusesc care s-a scufundat în Marea Mediterană, victima unui „act de terorism”, susține Rusia

Un vas cargo rus, numit "Ursa Major", care s-a scufundat în Marea Mediterană, a fost victima unui „act de terorism”, potrivit agenției de știri...

Patrimoniul mondial în pericol: Războaiele amenință siturile istorice și culturale

În anul 2024, conflictele armate din diverse colțuri ale lumii au avut un impact devastator asupra patrimoniului cultural global. Monumentele, siturile religioase și ruinele antice,...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...
Ultima oră
Pe aceeași temă